Hopa, domnul Pleșu folosește tehnici subtile de manipulare, demne de un intelectual, dar adresabile celor fără prea mulți neuroni. 😉
http://adevarul.ro/news/politica/basistii-1_52f7abb3c7b855ff5633b51c/index.html
În rest, filosoful duce teoria formelor fără fond la Sankt Petersburg, adică la Zenit. 😉 Sunt sigur că aluzia nu va fi înțeleasă de intelectualii băsiști, eu fiind printre cei triști, care îl detestă pe individ.
Da, recunosc, Băsescu e cel mai bun politician. Nici chiar eu nu pot contesta asta. Dar ăsta nu e ”neaparat” (cum zice el) un lucru bun. În logica asta pot face afirmația, la fel de corectă, cum că Antena 3 este televiziunea de știri cu cea mai mare audiență.
Și deși nu îi mai urmăresc de ceva vreme, o să vă spun un secret: oamenii lor sunt mai buni ca oamenii de la B1 + Realitatea + RTV. Pur și simplu, Mircea Badea le dă lecții de logică, dicție, umor, violență și aroganță celorlalți lingăi (ca și el, dealtfel) și dacă îl trezești la ora 5 dimineață. Chiar și după o bătaie bună. Știm, însă, că doar Chuck Norris îl poate bate pe Mircea Badea.
Un secret le-a spus și Băsescu ieri, celor cu doctrină pemepistă. Și deși încerc să fiu calm acum, nu prea îmi reușește. Tipul a fost mizerabil de odios și mincinos când a afirmat că dacă derapajul constituțional din vara lui 2012 nu ar fi avut loc, România ar fi intrat în Schengen în august 2012. What ? Să mori tu că asta e cauza pentru care România nu e în Schengen nici la ora asta … 2 au fost mereu cauzele: corupția independentă și justiția dependentă. Iar de 10 ani, (in)dependentele instituții ale statului, despre care vorbești din sculare în culcare, se pare că nu se califică pentru această onoare de a trece necontrolați la granița vestică. Sau poate te referi la faptul că ai derapat din greșeală înapoi la Cotroceni, și atunci nu pot decât să îți dau dreptate, preșule.
Voi termina articolul meu referindu-mă tot la o zicere a intelectualului pleșuv: ”Observ că ”băsiştii” ”îndrăgostiţi” de Traian Băsescu vorbesc mult mai puţin despre ”idolul” lor, decît ”băsiştii” care-l detestă”.
Îi dau și eu o temă de studiu domnului Pleșu, temă pe care sunt dispus să o fac și eu. El vorbește despre realizările domnului președinte demne de apreciat, iar eu le scriu pe cele nedemne. Și vom vedea atunci cine vorbește mai mult și cine mai puțin.
Încep eu primul cu un exemplu de realizare nedemnă:
În anul 2009, PNL inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Guvernul cade. Se formează o nouă majoritate formată din PNL + PSD + UDMR care îl propune pe Klaus Iohannis pentru funcția de premier. Băsescu interpretează legea în dorul lelii și refuză, nominalizându-l pe Croitoru, contrar prevederilor legale. În mod evident, guvernul Croitoru nu primește votul de învestitură din partea Parlamentului. După care, ca să mai tragă de timp, până la alegeri, îl propune pe Negoiță. În bătaie de joc și de lege. Nu trece nici guvernul ăstuia de învestitură. Vin alegerile prezidențiale și Băse iese președinte, în defavoarea prostănacului de Geoană. UDMR-ul își schimbă viziunea (as usual) și, având majoritatea de această dată, îl numește din nou prim-ministru pe Boc, care revine triumfător în funcția din care fusese dat jos.
Sună demn ? Sună legal ? Sună ? Aștept viziunea unui intelectual care să demonteze cele spuse de mine mai sus. Dar deja știu cum veți face asta. Prin tăcere.
…
Adicătelea dacă vorbești în fiecare zi despre (ceva sau) cineva pe care îl consideri culpabil și ilegal în aproape toate aspectele activităților sale, sunt șanse mari să o faci ”din cauza unor obscure motivaţii de ordin personal, sau din lipsă de imaginaţie, sau dintr-un soi de inerţie birocratică”. Și ”atunci e trist. Aproape înduioșător”, cum spune tot domnul Pleșu.
Ei bine, sunt un înduioșător. Dacă vrea el, sunt și trist. Un trist care știe, însă, că politica se bazează pe uitare, iar uitarea se bazează pe prostie.
Și da, ăsta-s eu, refuz să uit evenimente din trecut, pentru a nu le mai repeta în viitor.