Pentru cei care doresc să afle sau deja au învățat cum se filosofează cu ciocanul, titlul poate duce cu gândul la un rezumat al romanului omonim, dar articolul de azi are doar o legătură marginală cu celebra carte a lui nenea Friedrich. Deși la câte contradicții regăsesc în mine în ultima vreme, recitirea ei simt că m-ar mai echilibra, măcar și pentru faptul că de data asta o voi lectura înainte de a încerca să înțeleg ce anume ”grăit-a Zarathustra”. Un demers aproape inuman, la 40 de grade Celsius.
În cap. 🙁
Aproape inumane au fost azi încă 2 personaje. Dar pe cât de fragil, plutitor și diafan mi s-a părut Federer, cu a lui aripă de înger pe post de rever, pe atât de intens, brutal și monstruos mi s-a părut Nadal, care înfășura mingea în jurul propriei axe cu aproape 5000 de rotații pe minut, făcând-o să capete efecte sălbatice atunci când atingea suprafața de joc. Dacă vor mai câștiga amândoi încă 2 meciuri, se vor întâlni în semifinalele Australian Open. Pentru asta Federer trebuie să treacă de Tsonga și de Murray. Iar dacă până acum 1 an aș fi fost mai mult decât sigur că o va face, acum sunt aproape sigur de contrariu. Nadal e deja în finală.
Chiar și într-un meci direct, Federer are o singură șansă, și aia destul de mică. Să joace împotriva lui Nadal pe nori. 🙂
…
P.S.1. Nu recomand cartea ”Amurgul Gândurilor” persoanelor peste 30 de ani, decât dacă atunci când aveau 20 erau îmbibați cu o doză consistentă de fabulospirit aproape anarhic. În caz contrar, există riscul ca ciocanul să fie folosit în scopuri distructive.
P.S. 2. Acum aproape 2 luni mă uitam fără să clipesc la Călăuza lui Tarkovski, azi mă ia vertijul la Vertigo-ul lui Hitchcock.