Răspuns: PENTRU CĂ ESTE ÎN FIREA LUCRURILOR …
Când cineva îţi dã o hârtie cu pătrăţele sau liniuţe, încearcã să nu respecţi şablonul, scrie haotic; un haos pe care doar tu poţi să-l înţelegi. Tu şi cea de-a treia cheie, mai bine spus prima. (Norul Veşnic Treaz)
Morţi înainte de-a ne naşte, născuţi pentru a muri. Ce final apoteotic pentru un eseu reverberant, dar nepheonixian. Ce final, când acesta este şi ar trebui sã fie începutul ?
Un punct pe cerc care alunecã pe arc. O zgârieturã optisfericã … Şi aş putea să continui cu expresii şi cu alăturări de cuvinte pe care doar eu le-aş înţelege. Sau nici măcar eu, pentru că urmează o noapte … scurtă.
Câtă prolixitate (îmi place cuvântul – sic !), dar nu e stilul meu. Oamenii mari au fost înţeleşi de toţi ceilalţi oameni mici. Şi acum, oamenii mici trăiesc cu impresia că îi cunosc şi vibrează în ritmul ideilor măreţe ale primilor. Aceastã impresie şi multe altele trebuie întreţinute, pentru cã oamenii mici sunt mulţi. Iar pentru oamenii mari, minciuna e mult mai comodă decât lupta. Îşi păstrează energia pentru lucrurile cu adevărat măreţe.
De fapt, starea mea de spirit din aceste clipe nu reflectã deloc cele scrise mai sus.
Explicaţie: cuvintele nu sunt ale mele, mâna da. Şi cel ce scrie se va întoarce şi va aborda în detaliu subiectele de mai sus. Meritã, şi cum sunt încã un simplu om, dar un om, mi le-am întipărit în viitor. Spuneam de starea mea pentru cã vreau sã vã spun ceva şi despre spiritul meu. Cine nu are spirit nu are stare. Spiritul … asemănarea cu cuvântul spirt nu este întâmplãtoare. Spiritul purificã şi dezinfecteazã dacă este folosit pentru trupul şi pentru sufletul potrivit. Altfel, spir(i)tul rãmâne doar spir(i)t.
Scopul spiritului e să potenţeze trupul şi sufletul, articulate hotărât (doar cele potrivite). Altfel, spir(i)tul rămâne doar un lichid albastru care se evaporã fãrã să-şi fi atins menirea. Şi credeţi-mã cã aşa este, doar aşa este. De ce ? Simplu. Toate sunt simple, când vezi finalul, ansamblul. Detaliile sunt complexe, dureroase, neestetice. Articulaţiile scârţâie, dar sunt acoperite de aplauzele controlate. Simplu, aşa este firesc. Sau şi mai simplu, este în firea lucrurilor. Puţin cam pretenţioasã exprimarea, dar sper sã nu mã linşeze neofiţii.
Îmi torn vin în pahar (dudu). Vreau să fac ceea ce nu vreau sã fac. Vreau să nu beau vin. Şi l-am băut.
Doar cu neuronii în derivã pot să abordez următorul subiect … indenumibil, intangibil, inodor, incolor şi irezistibil.
Sã fii îndrãgostit de cine ? Curaj sau nebunie. Laşitate sau raţiune. Probabilitate sau produs cartezian ? Cuvintele sunt ale mele, la fel şi mâna. Nu pot să scriu fără dictare.
EL a adormit, e timpul să îl urmez … oricum s-ar fi terminat foaia. Patetică consolare … Un condiţional optativ perfect care te scuteşte de autocritică. Nu are rost să te atingi pentru cã ştii că nu eşti rănit. Atunci … ce te doare, ce te trage în jos când tu vrei să înaintezi, ce-ţi închide ochii când tu vrei să vezi sângele, cine îţi sfâşie hainele doar pentru a vedea dacã vei muri de frig sau de ruşine. EU.
EU sunt de vină pentru toate şi pentru toţi pentru cã existã un EU în toţi şi în toate. Până când nu vom fi în toţi şi în toate nu vom ştii de ce murim. Iar dacã nu ştim de ce murim e legitim şi fără putinţă de tăgadă să nu ştim de ce trăim.
Întrebare: DE CE TRĂIM ?