La un semn, pornim dresura / Cu țărani, jandarmi … Privești ?
Unde ? Într-o țară cu mulți fraieri, cu blogeri și cu Pungești.
…
Știți bancul ăla cu femeile din România care sunt cele mai frumoase din lume ? Eu nu îl știu.
Dar cică 2 turiști străini (unul din Rusia – scriitor, contrariat și sceptic, celălalt din Statele Unite ale Americii – impresar, credul și optimist), dorind să vadă dacă legenda este adevărată, pornesc într-o aventură pe meleaguri carpato-danubiano-pontice pentru a se lăsa ademeniți și fermecați de feminitatea magică a româncelor.
Rusul pleacă din Moscova, americanul pleacă din Washington. Americanul face escală în Istanbul, rusul nu. Se întâlnesc ”întâmplător” în terminalul ARRIVALS / SOSIRI al Aeroportului Henry Coandă și stabilesc strategia: mergem la gară, ne suim în primul tren care pleacă și savurăm pe de-a-ntregul eleganța delicato-gingașă a pasagerelor de sex feminin care ne apar în cale. În toată splendoarea și naturalețea lor.
Zis și făcut. Merg împreună spre Gara de Nord București. Se urcă în primul tren. Destinația: Suceava Nord. Sau Ițcani, cum i-ar zice cei de prin partea locului. Plecare: 21:48. Sosire: 05:08.
Intră turiștii noștri într-un compartiment în care mai erau 2 persoane. Față în față stăteau: un student pașnic, civilizat, smerit, timid – și – o blondă superbă care îți ridica nivelul de trai la cote aproape imposibil de atins în această țară ciudată.
Rusul și americanul se așază unul în fața celuilalt, primul scoțând o carte, al 2-lea un fluierat de admirație la adresa făpturii diafane de lângă el.
Pe la Adjud, se face brusc beznă în compartiment. Se aud sunete ciudate: o sărutare botoxată, un silicon comprimat și o plesnitură de palmă peste obraz.
Pe la Pașcani se stinge din nou lumina. Se aud aceleași chestii, cu un grad de fricțiune ceva mai pronunțat.
După Verești, aproape de punctul terminus al călătoriei, lumina dispare cu o viteză egală cu a ei înseși și reapare în același loc, chiar înainte de intrarea în Suceava. Ceea ce înseamnă că trenul circula cu viteza luminii ? Nu, înseamnă că viteza sunetului devenise extrem de vocală. Oooooooo, aaaaaaaa, uuuuuuuu …
Gândirea americanului: îmi dau seama că este foarte greu să reziști tentației stârnite de o tipă provocatoare care îți înfierbântă simțurile în așa hal. Este clar că autohtonul a încercat niște manevre sexoase, iar tipa l-a pus la punct de la prima încercare. A 2-a și a 3-a oară când s-a stins lumina, din spirit civic exacerbat, care ne caracterizează pe noi, americanii, l-am plesnit chiar eu pe studențache cel libidinos. Dacă se mai stinge o dată lumina, mă bag și eu la o tăvăleală.
Gândirea rusului: tipa e bună rău, probabil vreo moldoveancă strămutată din partea cealaltă a Prutului, cu evidente rădăcini rusofone. Am observat că se tot uita la mine de când am intrat în compartiment. Și cum sunt un tip hotârât și îmi place să iau ceea ce mi se cuvine, am profitat de absența luminii și de prezența ei și i-am arătat că nu sunt un idiot. Deși ăsta e titlul de pe coperta cărții pe care nu am citit-o niciodată. Nici nu mai contează autorul, când am marcat deciziv la bunăciunea asta. Iar pentru a nu-și da seama americanul ce am făcut (și să vrea și el o tăvăleală cu bucățica asta), i-am dat 2 palme studentului, ca să pice el de fraier. Oricum, îl dădea și fața de gol.
Gândirea tipei: oooooooo, aaaaaaaa, uuuuuuuu …
Gândirea românului: probabil că rusul și americanul, niște frustrați sexual, au încercat diverse acțiuni la adresa tipei: să o sărute, să o mângâie, să îi exploreze profunzimile emoționale. Donșorica, o neprihănită, a crezut că eu am fost atentatorul la onoarea ei, și m-a pălmuit fără milă. Dur, dar drept. :))
Se prea poate să nu aflăm niciodată câte palme o fi luat studentul și câte palme o fi dat tipa.
…
După ce au coborât din tren, cei 2 ”turiști” au putut fi auziți la telefon de niște ”cerșetori” din S.I.E. folosind niște cuvinte ciudate: Putin, Obama, Kremlin, White House. De cealaltă parte a firului, președinții a 2 țări se felicită.
Primul a găsit un student căruia să îi vândă gazul scump, celălalt a găsit o blondă care să îl extragă ieftin.