Ieri am distribuit un articol de-al lui Moise Guran, intitulat Treceți autostrăzi române Carpații …
Evident, nu am fost singurul; l-au mai distribuit și alții, chiar fără să înțeleagă punctul de vedere al autorului sau despre ce era vorba în articol. Veți spune că înțelegerea mesajului este pe deplin irelevantă, chiar și atunci când faci pe share-uitorul; mai ales pe facebook. Și sunt pe deplin de acord cu asta.
Pentru că unora le plac autostrăzile desenate pe hârtie, altora le place mersul cu bicicleta, unii se bat cu pumnii în piept că stau în Brașov și Brașovul stă în centrul României, alții s-au plictisit de această introducere și deja se uită în josul paginii să vadă cât de lung este, dacă are imagini, sau cum se termină postul.
Și exact așa trebuie să stea lucrurile, doar e democrație (demos – kratos). Adică puterea poporului. Că dacă o numesc ”manipularea fină a celor foarte puțini” sau invoc vorba lui Lăpușneanu: ”Proști, dar mulți …” se supără semidocții.
În schimb, lucrurile pe care vi le voi prezenta mai jos sunt la fel, în orice sistem politic ne-am afla.
…
Ipoteza:
București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu … E 81 și DN 7/ E 81 … 275 km … 3 ore 39 minute
vs.
București – Ploiești – Brașov – Sibiu … DN 1 / E 68 … 321 km … 4 ore 27 minute
Să continuăm pentru cei cărora le curge scuipat din gură de idioți ce sunt … scuze, pentru cei care încă mai colorează almanahe în timp ce se uită cu sufletul în cavitatea orală la ”Dansez pentru tine”. Pentru că cei inteligenți din țara asta sunt prea ocupați citind ”Idiotul”.
București – Pitești … A 1 / E 81 … 118 km
vs.
București – Ploiești … DN 1 / E 60 … 60.8 km
Și acum, temă pentru acasă.
Concluzia:
1. Calculați distanța dintre Pitești și Sibiu, prin Râmnicu Vâlcea. Sugestie: 275 – 118 = ?
2. Calculați distanța dintre Ploiești și Sibiu, prin Brașov. Sugestie: 321 – 60.8 = ?
3. Dați-vă cu capul de asfalt de un număr de ori egal cu suma dintre cele 2 distanțe.
4. Cei care și-au pus casca de protecție înainte să facă asta, să pună degetul pe 1. pentru a marca distanța cea mai mică. Ceilalți, să-și încrucișeze degetele pe piept.
5. Care din orașele de mai jos, în care poți să te și pitești, este cel mai mare exportator din România ? Numiți marca și produsul exportat. Identificați calea de rulaj pentru aceste produse. Sugestie: asfaltul mamii ei de dacie romană.
6. Numiți sursele de finanțare pentru varianta 1. și veniți cu o soluție inovativă pentru a fura cât mai mulți bani din Fondurile Europene.
7. Numiți sursele de finanțare pentru varianta 2. și băgați mâna până la gât în bugetul statului. După care dați vina pe guvernarea anterioară, pe caietul de sarcini dictando, pe muntele tare ca piatra și apa iute ca săgeata peste care trebuie să treacă autostrăzile.
8. Faceți o diferență între costurile de construcție ale celor 2 autostrăzi (1. din Fonduri Europene, 2. din bugetul statului). Dacă 1. vă iese mai scumpă decât 2., repetați pasul 3 de un număr dublu de ori, obligatoriu fără cască.
9. Celor care se uită la emisiunea lui Moise Guran pentru a rezolva tema, fără să înțeleagă despre ce e vorba în ea, le recomand o acumulare de capital … mental.
10. La aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, când ar trebui ca toate autostrăzile să fie gata, schimbați ziua națională în 23 august 1944. Câți ani se mai câștigă astfel ?
…
Sugestie: Problema se poate rezolva în totalitate dând vina pe o greșeală de comunicare.