Aveam pregătite 3 teme de discuție pentru domnul Cristian Tudor Popescu:
1. Dumneavoastră de ce credeți că artiștii, chiar și cei foarte mari, deschizătorii de drumuri, indiferent de domeniul de creație, literatură, arhitectură, filosofie, pictură, chiar și cinematografie, simt nevoia de a se înscrie într-un curent ? Sau dacă nu se înscriu ei, îi bagă exegeții, criticii și urmașii acestora cu forța ? Oare asta se întâmplă din eficiența oferită de un singur cuvânt, care substituie de minune toate celelalte caracteristici ale curentului ? Sau este o acceptare și un omagiu adus de artist pentru cei care gândesc asemeni lui ? Și aici știu că ați povestit cândva despre metafora ușii deschise în interior, înspre noi înșine, nu înspre lume. Ar putea fi această metaforă un motiv pentru care ”eu” devine aproape invariabil ”noi” ?
2. Cum considerați că filmul, care oferă majoritatea informațiilor într-un mod mai degrabă empiric decât rațional, prin excitarea simțurilor la un nivel mai degrabă emoțional decât transcendent, poate să vă atragă atât de mult pe dumneavoastră, un om cu ”zgârci în loc de inimă” ? Și îmi ofer anticipat scuzele de rigoare dacă exprimarea mea a sunat oarecum nepoliticos, dar nu am făcut decât să vă citez pe dumneavoastră.
3. De ce păstrați comentariile la articolele pe care le scrieți pe site-ul gandul.info ? Pentru că dacă la început mi se părea o dovadă de curaj și de caracter, acum nu mai văd în asta decât punerea unei rampe destul de înalte la dispoziția unor scursuri pentru a-și lansa dejecțiile verbale, care din păcate stropesc insalubru și mulți alți cetățeni ”rătăciți” prin Zonă. Cu sau fără călăuză. 😉
La 1 articol pe care l-ați scris am numărat 100 de comentarii: 8 apreciative, 20 argumentative, 40 invective (în chestie – cum ar zice Caragiale), iar restul de 32, grav depreciative, fără nici o legătură cu subiectul despre care ați scris, dar în care este prezumată o mare afinitate între dumneavoastră și morți, mame, teoria conspirației sau sex. Și aici aș putea face o speculație evidentă, nu scrieți pentru ei, scrieți pentru dumneavoastră. Iar cei foarte puțini care nu vă înjură, care nu vă fac ”comunist abject” sau ”liberal de conjunctură”, nu au decât să înțeleagă ce îi duce capul, cu puțin imbold și inspirație și din partea dumneavostră, ce-i drept.
…
Domnul Cristian Tudor Popescu mi-a oferit răspunsurile la aceste întrebări fără să i le adresez, iar eu am avut marea onoare și privilegiu să discut cu el despre cu totul altceva.
Discuția dintre noi 2 s-a încheiat exact așa:
CTP: Cred că am greșit, dar puneți-vă în locul meu. Dumneavoastră ce ați fi făcut ?
SSS: Aș fi greșit și eu. Vă mulțumesc mult.