Anul trecut, pe vremea asta, scriam despre Prima fereastră, făcând o comparație între veniturile obținute de compania Microsoft din vânzarea sistemului de operare Windows 7 și bugetul României pe anul 2012. Destul de înjositoare comparația.
Așa că în 2013 am decis să-mi ridic privirea și să mă înalț plin de entuziasm spre zenitul boreal. Și cum azi sărbătorim 155 de ani de la nașterea scriitoarei Selma Lagerlöf, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia mi s-a părut modul perfect prin care puteam face asta. Fără melancolie, fără spiriduși, fără gâște zburătoare, doar cu multă prezență de spirit și cu mult spirit de aventură.
Sunt de părere că aproape orice se poate cultiva, învăța, după care se poate antrena, de la naturalețea Adèlei la amintirile mele din copilărie (un articol bunicel scris acum mai bine de 6 ani). În primă instanță trebuie doar să ne schimbăm algoritmul de gândire, pentru că dispozitivele de procesare, de memorare și de stocare rămân același. Nu putem să ne plantăm un SSD în locul HDD-ului învechit. Sau să vrem ca un chipset cu arhitectură CISC/RISC să suplinească impulsurile generate de sinapsele noastre foarte puțin folosite. Deocamdată. 😉
Dacă mă ajut și de puțin magnetism, îmi aduc aminte că Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia a fost cea mai groasă carte pe care am citit-o, cu vreo 400-500 de pagini. Chiar și Copilăria lui Maxim Gorki cred că a fost mai subțire, deși mi-a luat mai mult timp să o citesc, aproape o vară întreagă. După care am renunțat aproape involuntar și complet la literatura rusească. Motivul ? Prea puțini nuferi și zăpadă … prea mult glod și sânge.
Ca o mică paranteză, dacă țineți la juniorii voștri, nu îi lăsați să citească această carte. Se pot întâmpla 2 lucruri:
– ori sunt destul de puternici și reușesc să disocieze puținele informații de senzațiile șocante, violente și umilitoare din carte … și ajung ca mine;
– ori nu sunt destul de puternici și vor ajunge cu sechele majore la maturitate … tot la fel ca mine. 😀
Ca antitod suprem le recomand un alt tom (fără Jerry), chiar și mai voluminos, Decameronul, scris de umanistul italian Giovanni Boccaccio. Citită pe la 16-17-18 ani, cartea asta te va scoate cu multă siguranță și voluptate din copilărie și te va băga unde vrei tu: în adolescență, în visare, în depresie, în paturile de spital sau în paturile femeilor.
…
În ultima vreme, plăcerea mea aproape divină, deși nu are nici o legătură cu divinitatea, este să remarc plin de smerenie și modestie (dar cu o ușoară aroganță) diferența minoră și distanța majoră dintre mine și ceilalți.
Sper să găsesc o carte care să mă vindece și de această contradicție.