O scriere de primăvară, neprelucrată, nefinisată … după o partidă aprigă de fotbal … sub o lună aberant de mare, sclipitor de plină, liberal de galbenă … pe un pământ negru-verzui, gri-albăstriu … care a început să amețească de la atâta rotație și lovitură de stat ( scuze, revoluție). Că a început să amețească nu-i bai, dar când începe să și expectoreze, atunci să te ții bine de scară, să nu cazi … fie ea scara și Richter. Cred că și formula noastră de salut sau mai degrabă urarea “vezi că te ia Gaia” are legătură cu această înfrățire vitregă dintre om și ceea ce calcă în picioare în fiecare zi.
Ciocoii vechi și noi – sau – ce naște din pisică șoareci mănâncă.
Moralitatea te costă pe tine și imoralitatea se plătește de către ei – sau – nu suntem plătiți pentru a fi morali.
Încerc de la începutul anului să îmi magnetizez gândirea și să îmi organizez memoria. Mai mult de atât, încerc să îmi organicizez memoria, pentru că mai devreme sau mai târziu tot în organic ar trebui să ne înrădăcinăm.
Cu oarece rezultate notabile. Am reușit să aflu, de exemplu, când am simțit pentru prima oară fiorul fricii. Aveam vreo 4-5 ani și ascultam discuri de vinil (eu și fratele meu le ziceam plăci) la pick-up. Iar dintr-un plic (mai măricel) am scos o placă cu 2 povești: Omul de piatră și Fluturele galben de o zi. Nu știu exact care dintre cele 2 m-a speriat mai mult. Cred că au făcut echipă bună … Pentru o zi am împietrit …
Și tot cu ocazia asta am aflat că Nicolae Filimon a scris și despre oameni de piatră, nu doar despre ciocoi.
Când voi afla cine a scris povestea cu Fluturele galben de o zi, vă voi spune cum am trăit prima spaimă cu adevărat organică din viața mea.
fluturele galben de o zi e scris de silvia Kerim. 2 poevsti cu adevarat formidabile, iar senzatia pe care am avut-o la sfarsitul povestii nu o pot uita… o senzatie de mila, amaraciune, dezamagire toate combinate cu frica unui copil necunoscator.
Se pare că acum chiar …
“vă voi spune cum am trăit prima spaimă cu adevărat organică din viaţa mea.”