Nu, nu am citit Faust. Nici varianta lui Johann Wolfgang von Goethe, nici cea a lui Thomas Mann. Dar știam foarte bine legenda. Sau cel puțin asta credeam. Așa că atunci când am văzut în programul Citiplex-ului din Brașov filmul cu nume omonim, mi-am zis că ar fi bine să nu ratez ocazia de a-mi testa forța imaginației. Și bine am făcut, mai ales că azi a fost ultima zi când a fost difuzat.
Mă bătea chiar gândul să fac o rezervare înainte, pentru a avea siguranța că voi fi părtaș la pactul doctorului (în teologie) cu diavolul, dar până la urmă am ajuns cu doar 10 minute înaintea orei de difuzare. Parcă mă văd și acum, plin de elan patriotic, stând în fața ghișeului și cerând un bilet. Îi spun tipei cum se numește filmul pe care vreau să îl vizionez și dau să-i dau banii. Când aude Faust, îmi spune că trebuie să se strângă cel puțin 2 oameni pentru ca filmul să ruleze.
Încerc să gândesc rapid și deștept, ce era de făcut ? Evident, să găsesc o tipă bună (la suflet) pe care să o invit la vizionarea un film extrem de interesant într-o atmosferă extrem de intimă. Totul din partea casei. 🙂
Timp de 8 minute am făcut ocolul mall-ului, am intrat în toate magazinele, chiar am făcut o tură și prin parcări, cea terană și cea subterană. Numai tipe rele (la suflet). Ghinionul lor, mi-am zis … și am alergat înapoi cât m-a ținut sufletul, pentru a-i propune tipei de la ghișeu … nu, nu să fie ea invitata mea, ci să cumpăr eu 2 bilete și să fiu singurul spectator. S-a uitat ușor ciudățel la mine, dar până la urmă a fost de acord, chiar și după ce am întrebat-o dacă pot să îmi aleg locul. 😀
O singură dată am mai fost singur la un film într-o sală de cinema. Sala se numea Cosmos, iar filmul Miss Agent Secret sau ceva de genul ăsta, cu Sandra Bullock în rolul de agent secret / miss. Și sunt destul de sigur că asta s-a întâmplat în mileniul trecut. Dar ăla nu era neapărat un film la care să te uiți singur, acesta da.
Regizorul și scenariștii ruși. Dialogurile și actorii germani. Decorul și realizarea, pe cât de simple, pe atât de grandioase. Iar așa de multe simboluri nu am văzut în nici un alt film, multe din ele aproape incomprehensibile.
Nu am timp să explic toată desfășurarea acțiunii în detaliu și nici nu cred că vreau. Ceea ce aș fi vrut când m-am apucat de articol, acum o oră, a fost să îmi imaginez cum nu aș fi făcut eu filmul. Nici asta nu mi se mai pare o idee bună acum.
Voi face doar câteva considerații, tot astfel cum Zeus a născut-o pe Atena, adică din minte. Nu de alta, dar se termină ziua și eu nu termin articolul. 😉
Cea mai mare dezamăgire pentru mine a fost obiectul pactului, deși pe final am înțeles altfel povestea. Heinrich Faust, un doctor, un iluminat și un căutător al sensului vieții, pe de o parte, cel care începe filmul disecând un om pentru a-i găsi sufletul, și-l vinde pe al său lui Mefisto, pentru o noapte alături de o fată de 18 ani, pe numele ei Margarete / Gretchen. Finalul ni-l arată tot pe Faust, care ne/știind că nu avea suflet atunci când a făcut pactul, îl lapidează pe diavol. Rătăcirea lui sexuală se va tranforma într-o nouă căutare, de data asta să iasă din iad. I know, tough one.
Dependența lui (de sex), ca de fapt a oricărui muritor, este indusă (genetic, vor spune oamenii de știință) emoțional și determinată intelectual. Ca orice altă dependență, vine dintr-un gol interior, dintr-o frică existențială care ne cuprinde pe toți din când în când, atunci când găsim o dificultate în a da sens universului care ne înconjoară, sau mai concret, vieții. Răsucind puțin perspectivă în favoarea sexului, este într-o oarecare măsură de bun augur pentru cel care suferă așa de mult într-o lume lipsită de sens, pentru că astfel își găsește o alinare. Dar pentru cel care a descoperit sensuri superioare izvorâte din alte dezechilibre intelectuale, sexul nu e decât o masturbare … intelectuală.
Deși filmul este voit inestetic, crud, visceral, el nu este pervers. Deși există imagini cu organe, ele reușesc să nu fie sexuale. Așa sunt și rătăcirile lui Faust, dese, dar nu iremediabile. Îi place de fată, dar încearcă să o seducă pe căi onorabile și elegante. Omoară un om, chiar pe fratele acesteia, dar recunoaște când sora îndurerată îl întreabă. Cu diavolul, care îi devine servitor și ghid, are discuții principiale, în care îi ia apărarea lui Dumnezeu, chiar și atunci când îndoiala și rațiunea îi mențin mintea la pământ.
”La început a fost cuvântul”, spune Faust.
”La început a fost acțiunea care a generat cuvântul”, spune Mefisto.
Cel mai bun rol îl joacă diavolul (Anton Adasinsky), evident. O face aproape în fiecare clipă și acțiune, de ce nu ar face-o și în filmul ăsta ? 😉
Iar tipa e chiar frumușică, deși ascunde o revoltă interioară și o reținere exterioară în mai toate gesturile. Și are un mod foarte gingaș în care îi adresează întrebări învățatului Faust, la care el, deși cunoaște răspunsurile, nu știe să le formuleze. Probabil veți spune că toate tipele de 18 ani sunt frumușele. Da. 🙂 Dar nu analizez filmul decât din punctul de vedere al anahoretului vesperal, așa că fără libidinoșenii, pedofilii și alte țigănii.
Este un film aparent lung, greoi, format din imens de multe cadre pe care le veți găsi fără nici o legătură unele cu celelalte. Cu personaje care apar în film fără să influențeze desfășurarea lui, cu detalii deranjante dacă ești vreun sensibil, cu sânge și cu vin, gri amândouă, cu șobolani pe post de pisici, cu oameni mai mult urâți decât frumoși și mai mult morți decât vii.
Este un film foarte complex, de peste 2 ore. Este un film care face toți banii, chiar și atunci când plătești bilet pentru 2 persoane, dar care merită văzut de unul singur, pentru că dacă Dumnezeu este Unul pentru toți, diavolul este diferit pentru fiecare dintre noi. 😉
“There are some films that make you cry, there are some films that make you laugh, there are some films that change you forever after you see them; and this is one of them.” Așa grăit-a Darren Aronofsky, președintele juriului Festivalului de la Veneția acum 2 ani, după ce a înmânat premiul ”Leul de Aur” pentru cel mai bun film.
”Este un film la care și aripile și coada te vor face să te miști de mai multe ori pe scaun pentru a-ți găsi poziția potrivită.” S.M.