1780 – Forțe franco-americane, sub conducerea colonelului LaBalme sunt învinse de șeful de trib Mishikinaakwa sau Mica Țestoasă, din satul Miami. Pieile albe au pierdut 600 de oameni în această confruntare, iar pieile roșii, doar 42. A fost cea mai categorică înfrângere pe care forțele americane au suferit-o în fața nativilor amerindieni în întreaga istorie.
Mi s-a părut foarte inspirațional articolul de ieri și numele găsite pentru președinții României încât nu m-am putut abține să nu îi amintesc pe frații lui Winnetou încă o dată. Mai ales că pentru Karl May am o și mai mare slăbiciune decât pentru Jules Verne. Nu pentru că unul ar fi fost german și celălalt francez, dar când am început să îi citesc cărțile aveam puțin peste 10 ani și deja înțelegeam ceva mai bine care e diferența dintre o insulă și un submarin, ambele cu elice.
În cărți ca Old Firehand sau Winnetou (I, II, III) nu existau complicații decât la nivelul imaginației proprii. În rest, totul mi se părea extrem de simplu: relația cu viața, cu natura, cu necunoscutul, cu pericolul, cu forțele supranaturale.
Ești un om bun și te întâlnești cu un om bun. Nu contează culoarea, contează onoarea. Ajungi să îl respecți și să te respecte. Ajungeți să vă înțelegeti unul altuia cultura, trecutul și aspirațiile. Deveniți frați de cruce. Cam asta am înțeles eu din cele spuse de narator, Old Shatterhand, cel care avea 2 arme de foc: o pușcă care trăgea glonț după glonț și una care trăgea 25 de gloanțe după 25 de gloanțe, deci un fel de gatling gun sau mitralieră. Winnetou nu avea decât o pușcă de argint, deși nu am înțeleg exact de ce, pentru că în carte nu apare nici un vampir.
Winnetou călărește un cal care se numește Vânt, Old Shatterhand îl călărește pe fratele Vântului, Fulger. În cultura populară română s-ar fi numit Gând, dar nemții erau mai electrificați pe vremea aia, la finele secolului al XIX-lea.
Aventurile lui Winnetou au devenit atât de populare încât cărțile din această serie ajung să se vândă în aproape 200 de milioane de copii în toată lumea.
Nu știu dacă ăsta a fost un motiv, dar nici naziștii nu au interzis publicarea lor, chiar dacă era vorba despre exponentul unei rase ceva mai ”colorate”, deci impure; cu mențiunea că interpretarea lor a fost următoarea: întâmplările personajului ne demonstrează că decăderea populației de culoare se produce din cauza lipsei de conștiință rasială.
O dovadă în plus că la capitolul propagandă, naziștii le-au dat clasă comuniștilor. Dacă pe vremea comuniștilor, evreii fugeau și se ascundeau, pe vremea naziștilor, evreii se încolonau regulamentar spre a ajunge în Canada. Din păcate pentru ei, ”Canada” era doar denumirea dată crematoriului unde făceau un ultim ”duș”, înainte de a se îmbarca spre tărâmul libertății.
Pentru că de la sclavagism la democrație, iluzia libertății a fost cel mai ușor de întreținut astfel:
Sclavul perfect este sclavul care se crede liber!
