Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, poate chiar cel mai bun film al cinematografiei românești.
Amza Pellea, poate chiar cel mai mare actor.
Nuvela și scenariul lui Titus Popovici, universale. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că în luna august a anului 2011 au început la Sighișoara filmările unei noi ecranizări, în rolul principal cu Gérard Depardieu, un actor aproape la fel de mare.
Muzica lui Tiberiu Olah, cutremurătoare. În ”Osânda”, zguduitoare, iar în filmul ”Mihai Viteazul”, de-a dreptul demențială.
Sergiu Nicolaescu, poate chiar cel mai bun regizor. Măcar pentru faptul că i-a adus pe toți împreună și tot merită acest titlu. Despre 3 dintre ei spunea că sunt geniali, fiecare în felul său: Amza Pellea, Toma Caragiu și Gheorghe Dinică.
Numai în filmul ăsta îi găsim într-o distribuție de excepție, alături de Amza … pe Gheorghe Dinică, Ion Besoiu, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Ștefan Mihăilescu Brăila, Ernest Maftei etc.
Un film despre egoism și eroism, despre parvenitism și perfidie, despre nebunie și credință, despre copilărie, conștiință, singurătate, onoare și omenie. O viziune mai specială (dar reală) asupra relațiilor umane, asupra familiei, asupra efortului pe care îl depun oamenii și mai ales asupra dramei pe care o trăiesc pentru a mai supraviețui încă o zi …
Toate văzute prin ochii unui copil … și prin ochii unui nebun. Iar cei 2 se privesc în ochi și se joacă de fiecare dată când se întâlnesc.
Multă ironie ascunsă, multe mesaje transmise doar din gând, multe prim-planuri de forță.
Finalul, deși la un moment dat părea previzibil, devine eliberator doar … în final, evident. 😀
Un film colosal, cu întrebări despre aproape toate aspectele esențiale ale vieții. Iar răspunsul este unul singur: moartea.
Amza Pellea … un actor care are atâta forță în pas, în privire, în vorbă … un actor care poate fi comic, tragic, liric, epic … epopeic. A fost pe rând … dac, valah, transilvănean, moldovean, oltean, român, viteaz … și a rămas nemuritor.
”Ultimul drept pe care-l avem este să ne dăm moartea … dar ultimul” spunea cândva un dac, poate chiar Decebal.
”Timpul șterge … Da, dar el știe să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut.”
Amza Pellea