Vremuri

Trăim vremuri tulburi …

Această alăturare de cuvinte, rostită de un cetăţean oarecare (ofer scuzele de rigoare comunităţii apatrizilor), exprimă de cele mai multe ori confuzie, pesimism, resemnare, frustrare, complexe de nedepăşit, orizont dureros de apropiat şi întunecat, lipsa unei viziuni clare.
Însuşi cuvântul „tulbure” face referire la ceva lipsit de transparenţă, de limpezime, de claritate.
Apele tulburi sunt agitate şi învolburate.
Cerul tulbure este întunecat şi posomorât.
Privirea tulbure este înceţoşată şi împăienjenită.
Spectrul economico-politico-social tulbure este frământat şi zbuciumat.

Ideile din aceste vremuri sunt îmbâcsite, nu au ecou în timp, nu au spaţiu în timp, nu au timp în spaţiu.
Mintea tulbure funcţionează după „legea efectului invers”. Este încordată când ar trebui să fie relaxată şi … invers (aşa e legea).
Din ce cauză şi când se întâmplă această încordare-relaxare ?
Oamenii (în goana lor prin viaţă după viaţă) încearcă să evite multe lucruri, generic intitulate ca fiind lucruri rele. Ori nu reuşesc decât să cadă pradă exact aceloraşi lucruri. Dacă depui un efort mare să eviţi ceva, rezultatul este exact invers, devii o victimă sigură a acelui lucru.

Dacă te străduieşti din greu să faci ceva fără să înţelegi principiile fundamentale, rezultatul va fi exact invers. Aceasta este “legea efectului invers”. Nu eu am inventat-o.

Bănuiesc că doriţi şi soluţii pentru a nu mai avea mintea în contratimp … mă gândeam eu că o să mă întrebaţi şi asta 🙂 …
Începeţi cu conştientizarea. Conştientizarea te face să nu te mai identifici cu mintea şi cu temerile pe care aceasta încearcă să le înfrunte. Şi astfel se relaxează corpul. Asta e soluţia pentru ezoterici.
Puteţi să începeţi chiar cu relaxarea. Lăsaţi încordarea să dispară, iar pe măsură ce vă veţi relaxa şi vă veţi detaşa tot mai mult, veţi constata că în voi apare o anumită conştienţă. Relaxarea şi conştienţa sunt buni prieteni acum. Asta e soluţia pentru exoterici.
Şi totuşi, în timp ce relaxarea implică tot timpul conştientizare, aceasta din urmă nu implică tot timpul relaxare.
În cadrul celei de-a 2-a soluţii, însuşi efortul de a te relaxa creează iniţial o anumită tensiune.
De aceea recomand prima soluţie, pentru că e mai sigură şi mai spirituală.

Dar dacă am trăi vremuri clare ?

Aparent, claritatea reflectă evidenţă, vizibilitate, precizie, limpezime, strălucire.
Eu voi spune doar atât: claritatea reflectă. Iar reflexia orbeşte vederea şi mintea celui care caută.

Ce caută ? Ce căutăm cu toţii … Cunoaşterea.

Pe acest drum al cunoaşterii, claritatea este o aşa-zisă putere, viziune care îl face pe om să nu se mai îndoiască niciodată de el însuşi, îi dă certitudinea că poate face tot ce doreşte, deoarece vede în profunzimea lucrurilor. Claritatea alimentează ego-ul.
Dar toate acestea sunt iluzii. Ceea ce vede omul este o idee netrasformată care se întoarce la el conform “legii oglinzilor”. Atât cât poate să vadă un om orbit de reflexia strălucirii clare.

Soluţia … mea.

Pentru a putea depăşi această stare trebuie procedat ca şi în cazul fricii (vezi 10 gânduri de Crăciun): omul trebuie să-şi sfideze claritatea şi să o folosească pentru a vedea doar în vremurile tulburi, să aştepte răbdător aceste vremuri şi să-şi pregătească cu grijă următorul pas.

Şi va veni un moment când vom înţelege că aceste vremuri tulburi-clare au fost doar un punct în faţa ochilor noştri, nu un peisaj. Vom avea răbdarea şi viziunea necesară să aşteptăm şi să vedem cum creşte iarba. Dar mai presus de atât, vom auzi cum creşte iarba.

Trăim vremuri clare …

P.S. Îţi doresc o transformare lăuntrică, prietene Andrei.