22 noiembrie
1928 – Are loc premiera piesei Boléro la Opera din Paris.
Compusă și pusă în scenă de Maurice Ravel ca un balet, piesa a devenit în timp o interpretare pur orchestrală. Devine, spre uimirea autorului, cea mai faimoasă compoziție a sa și … una dintre piesele mele favorite.
O percep ca fiind extrem de simplă ca ritm, și, deși nu sunt deloc expert în muzică, trecerea de la pianissimo la fortissimo, într-un crescendo continuu – în timp ce ritmul de fundal rămâne la același pitch – mi se pare foarte naturală și revelatoare din multe puncte de vedere.
…
De fapt, ăsta e un lucru superb:
să fii incredibil de simplu și să exprimi incredibil de mult.
Imaginați-vă aceste versuri care aparțin Lhasei De Sela.
La route chante, Quand je m’en vais.
Je fais trois pas, La route se tait.
La route est noire, À perte de vue.
Je fais trois pas, La route n’est plus.
Drumul cântă, Când eu mă duc.
Eu fac 3 pași, Drumul e mut.
Drumul e negru, Până în zare.
Eu fac 3 pași, Drumul dispare.
(ca să existe și rimă, așa cum îmi place mie)
…
Fără cuvinte.
…
Se povestește că, în timpul haosului creat în urma premierei, o femeie din sală continua să țipe că Ravel este nebun. Când Ravel a auzit spusele femeii, a zâmbit și le-a spus celor din jurul său că acea femeie este singura care a înțeles cu adevărat piesa.