Relaţia

Îmi tot recitesc post-urile. Că de scris, se pare că nu prea mai scriu. Şi îmi place ce recitesc. Observ o detaşare faţă de subiecte, o abordare sub un unghi foarte ascuţit, care ar face toate triunghiurile echilaterale să devină invidioase. Chiar şi primele posturi, pe care le-am scris acum ani buni, au ceva aparte, ca o umbră, între mine şi subiectul abordat.
E timpul să lasăm umbrele şi să aducem puţină lumină şi iubire în următorul post. E timpul să ne implicăm în subiecte. :))
…
Îmi doream să ne întâlnim şi să îţi spun toate chestiile astea. Dar ştiu că nu ar fi fost posibil. În primul rând, pentru că simpla ta prezenţă, pe lângă faptul că rarefia aerul din jurul meu, … mă făcea să văd altfel lucrurile. Iar în al 2-lea rând, dacă aş fi fost în preajma ta, nu mi-aş fi dorit nimic mai mult (o atitudine de evitat pe viitor – în sensul că îmi voi dori mai mult când voi fi în preajma ta – şi nu numai de la mine). :))
M-am gândit vreo câteva zile (poate e mult spus zile ?) la momentul în care aş dori să ţi le spun şi la momentele în care chiar ţi le voi spune (e aproape patetic să te gândeşti câteva zile la câteva momente … viitoare; rectific, e chiar patetic, ineficient, inconştient), dar nu şi la ceea ce vroiam să-ţi spun. Pentru că ştiam deja. Îţi spuneam zilele trecute; să-ţi “transformi” gândurile în cuvinte e o etapă utilă şi necesară. Urmează faptele, obiceiurile, caracterul, personalitatea etc. Iar dacă gândurile sunt clare şi sincere, e cu atât mai simplu şi mai bine.
Era greu să găsesc un moment favorabil. Mai ales că trebuia să fie un moment favorabil pentru 2 persoane, nu pentru una singură. Şi cred că e mai bine să îţi scriu toate lucrurile astea. Iar dacă sunt ceva nelămuriri, mi-ar face mare plăcere să şi vorbim despre ele (lucru care nu se va întâmpla niciodată :D). Sau poate doar să le simţim (lucru care s-a întâmplat, cică, după cum spui, de câteva ori :D). M-am gândit cu echilibru şi cu răbdare, cu pasiune şi sinceritate. M-am gândit cu maturitate, cu implicare şi cu detaşare la toate astea. Şi cu multă iubire.
Mi-a fost greu să scriu ceea ce vei citi pentru că sunt multe momente când simt că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, când simt că mă îndepărtezi, când simt că îmi ascunzi multe lucruri, când simt că mă testezi (Atenţie, acest paragraf conţine mesaj excesiv de matur, neînţeles nici măcar de autor).
Şi am decis să ţi le scriu pentru că sunt la fel de multe momentele în care cred, simt şi ştiu că între noi 2 poate fi ceva mai mult, mult mai mult. Când simt că ai încredere în mine, că îţi place să fii cu mine, ca ţii la mine.
Cu cât iubeşti pe cineva mai mult, cu atât îi oferi mai mult.
Cu cât iubeşti pe cineva mai mult, cu atât îi ceri mai puţin.
Pentru că atunci când va fi pregătită … iţi va oferi totul, fără să îi ceri nimic.
Eu nu îţi cer nimic. 🙂
Voi continua să fac de fiecare dată aceleaşi lucruri bune (cu tine şi cu ceilalţi), voi continua să îi ajut pe cei din jurul meu, pe cei care merită, fără să aştept recunoştinţă.
Aştept totuşi ceva, puţină inteligenţă şi ceva mai multă voinţă, curajul şi puterea de a spune lucrurilor pe nume.
Am trăit multă vreme cu impresia că partea sentimentală nu e aşa de importantă pentru mine. Aveam dreptate. Sau nu ?
După ce am depăşit perioada romantică din liceu, am crezut că iubirea e doar o scuză pe care o folosesc oamenii pentru a face sex sau (şi) copii. Şi de aceea m-am concentrat mai mult pe partea spirituala. Am încercat să acumulez eu cât mai mult, pentru a avea ce să ofer celor din jurul meu. Acum cred că a venit timpul să ofer. Şi cred că am găsit persoana care să merite cu adevărat. (câtă magnitudine pe scara Richter)
Dacă am fi împreună am ajunge să ne cunoaştem la alt nivel, aş ajunge să o cunosc pe acea …
Dar destul cu cunoaşterile la alte nivele şi cu parţile spirituale. Să nu uităm că această scriere îi este dedicată unei fete. Mai multă senzualitate, mai puţină hotărâre; mai multe mângâieri, ţineri de mână, săruturi, mai puţină conştiinţă; mult mai multe senzaţii, mult mai puţină informaţie. 😉
Sunt multe momente în care mă uit la tine şi nu văd decât iubire, altruism şi sinceritate. Şi lumină, multă lumină. Şi nu pentru că nu ne-am fi întâlnit noaptea (deşi nu ne-am întâlnit). Ca să ajungi să vezi lumina, trebuie să crezi în ceva foarte puternic. Suntem 2 luminaţi, eu văd lumina, tu o posezi. 🙂
Poate (sigur) nici nu îţi dai seama, dar e ceva în interiorul tău mult mai presus decat tine însăţi. Când vei realiza acest lucru, vei deveni chiar şi mai bună, şi mai iubitoare, şi mai sincera, şi mai frumoasă, vei avea mai mult curaj, mai multă voinţă, mai multă eficienţă, mai mult timp. Vei ajunge să faci tot ce îţi doreşti cu adevărat.
Şi acum vine piesa de rezistenţă … 😀
Dar mai cred că nu poţi face aceste lucruri de una singură. Cred că trebuie să fie cineva lângă tine care să te ajute, care să te sprijine, care să te motiveze, care să îţi şteargă o lacrimă, care să te iubească.
Sper să afli ceea ce îţi doreşti să faci, sper să vrei să faci ceea ce îţi doreşti să faci, sper să îţi placă ceea ce vei face. Fără să te complici, evident. 🙂 Eu nu voi face decât să-ţi fiu alături şi să te susţin, într-un fel sau altul, pe lângă celelalte lucruri extreme de complexe pe care le fac de obicei. 😉
Nu am vrut să fiu nici romantic, nici realist, nici patetic cu aceste rânduri. La ultima parte nu cred că m-am descurcat foarte bine. 😀 Am vrut doar sa fiu sincer.
Sunt de părere că oamenii sinceri sunt şi puternici.
Cei care îşi aleg un drum cu mintea şi cu inima şi îl spun şi altora.
Uneori ei ajung pe acel drum, alteori se rătăcesc, sau pur şi simplu … drumul nu le apare în cale. Cu riscul că pot părea nişte rataţi în ochii celorlalţi, care tac, nu spun nimic, dar stau pe loc.
Ştiu că alegerea nu e numai a mea, ba mai mult, poate e doar a ta, pentru ca eu am făcut deja o alegere. Sper să o şi înţeleg. Şi sper să înţeleg şi alegerea ta. Cu siguranţă o voi accepta.
Dar m-aş bucura tare mult dacă am fi împreună. Nu ştiu când, nu ştiu cum va fi … nu ştiu multe … dar sunt pregătit să învăţ alături de tine şi de la tine.
Pe lângă faptul că devin alt om în preajma ta, mult mai bun, cel mai important lucru pentru mine este că mă motivezi. Simt, ştiu şi cred că pot face lucruri pe care nu le-am făcut până acum, lucruri frumoase, lucruri de care sunt foarte capabil. Şi ceea ce îmi lipsea era chiar motivaţia aceasta puternică.
Ştiu că putem face lucruri incredibile împreună. Asta cu lucrurile incredibile nu ştiu de unde am scos-o. =))
Am ales sa te cred pe tine şi să am încredere în tine.
Am ales să fii în mintea mea şi în inima mea.
Nu ştiu dacă am ales să te iubesc, dar ştiu că te iubesc cu toată mintea şi din toată inima.
Sper că am fost cât de cât coerent şi ai înţeles o mare parte din ce am vrut să-ţi spun (că tot nu am înţeles nici eu). 😀

Oricum, totul poate fi rezumat în câteva cuvinte.

Oceanul poate exista separat. Şi poate că ar putea fi cel mai mare ocean.
Vântul poate exista separat. Şi poate că ar putea fi cel mai puternic vânt.
Dar valul nu poate exista decât dacă cele două sunt împreună.
Oceanul e apatic şi inert fără valuri.
Vântul e sec şi înecăcios fără valuri.
Împreună … sunt cei mai mari şi cei mai puternici.

P.S. Valul este RELAŢIA dintre vânt şi ocean.