Știu că pentru a fi în trend zilele astea ar trebui să scriu ceva despre așa-zișii fanatici religioși, despre seculara familie românească (heterosexuală) sau despre cel mai mare prieten dușman al acesteia, Biserica Ortodoxă Română. Slavă Domnului (Domn pe care ni l-a confiscat de mult onorabila instituție de mai sus) că nu am fost niciodată în trend.
Dintr-un motiv care încă mă eludează, dar bănuiesc că are legătură cu rezidualul meu spirit de frondă, am intrat pe blogul lui Ion Iliescu. Cum pe lângă spiritul de frondă am și un spirit umoristic mortal, m-au amuzat extrem de mult ultimele 6 articole de pe blogul primului președinte al României ales în mod democratic, care încep astfel:
19.06.2016 – ”Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a lui Victor Atanasie Stănculescu, un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv la istoriei noastre recente, a contribuit la ieșirea din totalitarism și revenirea la democrație.”
03.07.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții scriitorului și laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel.”
20.07.2016 – ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Radu Beligan, o figură de frunte a artei interpretative românești, actor, om de teatru, autor, profesor.”
01.08.2017 – ”Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale.”
28.09.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții fostului președinte al Statului Israel, Shimon Peres, un mare prieten al României.”
19.10.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții lui Radu Câmpeanu, fostul președinte al Partidului Național Liberal, om politic ce a marcat anii de început ai revenirii României la democrație.”
spuse Ion Iliescu, cu zâmbetul lui de bunicuță pe buze, după ce finaliză procedura de resuscitare prin tehnica compresiei toracice urmată de tehnica respirației gură la gură. 😀