Articolul ăsta zăcea prin draft-uri de ceva vreme tot astfel cum un leneș zace printre frunzele gustoase de eucalipt. L-am văzut azi dimineață și pe Doru remarcând subterfugiile democrației (americane), așa că am zis să îl scot la iveală. Articolul, nu leneșul.
Ideea este simplă: americanii au alegeri iar cei 2 candidați la președinția (încă) celei mai puternice națiuni (din lumea terestră) sunt fostul secretar de stat, democrata Hillary Clinton și actualul om de afaceri, republicanul Donald Trump, ambii newyorkezi. Prima vine la pachet cu vicepreședintele Tim Kaine, senator de Virginia, al 2-lea îl are ca și running mate (cum zic americanii) pe guvernatorul Indianei, Mike Pence.
Opinia publică (națională și) internațională crede, și (nu) poți să îi condamni pentru asta, că cei 2 năstrușnici de mai sus (Hillary și Donald) împreună cu acoliții lor sunt singurele variante posibile. Doar că nu este chiar așa, iar dacă voi nu știați deja asta, cu siguranță nu e de vină doar mass-media.
Îl mai avem pe reprezentantul Partidului Libertarian, fostul guvernator al statului New Mexico, Gary Johnson, în tandem cu fostul guvernator din Massachusetts, Mister Bill Weld. Deși Gary mi se pare cam neinformat pe temele de politică externă (ca să folosesc un epitet blând), probabil că mulți republicani dezamăgiți de Donald Trump vor vota cu Gigelul ăsta. Plus că să fii libertarian sună încă destul de cool.
Mai este și distinsa doamnă doctor, Jill Stein, tot din Massachusetts, alături de virginezul Ajamu Baraka, ambii din partea Partidului Verde. Cum americanii sunt întrecuți la poluare doar de chinezi (care au inventat și încălzirea globală, sic!), pare legitimă și candidatura acestora, iar democrații care speră să aibă prima femeie la Casa Albă pot să o voteze la fel de bine pe Jill the Steel. Discursul ei înfierează lăcomia și exploatarea corporatistă, pledând pentru o economie mai puțin mercantilă și mai mult umanistă.
Dacă vreți să fiți constituționali, puteți vota cu Constitution Party, care îi bagă la înaintare pe Darrel Castle și pe Scott Bradley. Despre ăștia recunosc că nu m-am obosit să caut prea multe informații, poate și pentru că scorul lor în sondaje este unul subunitar.
În rest, mai sunt independenți, mai sunt socialiști eliberatori, mai sunt reformiști, mai sunt muncitori, toți încercând să aibă acces la visul american și cu ochii deschiși.
Așa cum noi ne dăm de ceasul morții aici în România și încercăm să zdruncinăm puțin establishment-ul ăsta politic populat de mastodonți (PSD și PNL), cred că așa ar trebui să facă și americanii cu democrații și republicanii lor. În felul ăsta ar da democrației o definiție mai apropiată de sensul oferit de Platon cu multe zeci de sute de ani în urmă.
Am citit în ultima vreme referințe solide despre sistemul electoral american. Ce se întâmplă în cadrul partidelor, cum se fac nominalizările, particularitățile fiecărui stat în parte, cine sunt și cum se stabilesc delegații (de jure) care au drept de vot, etc. și vă spun cu tristețea celui care s-a dus la facultatea de drept motivat de filmele ce promovau sistemul juridic și democrația americană că numai democrație nu poate fi numit sistemul din State. ”Alegerile” pe care le poate face în mod conștient un cetățean american în clipa de față seamănă foarte mult cu cele din glumița de mai jos.
Să zicem că ești un cetățean din Alaska căruia îi plac fructele și legumele foarte mult. Te duci la magazin, te uiți în vitrina cu produse și vezi puzderie de bunătăți, de toate culorile și mărimile. Vrei să cumperi 1 kiwi și 1 mango, dar vânzătorul îți spune că doar bananele și portocalele sunt de vânzare, la celelalte poți doar să privești și să jinduiești. Înghiți în sec și cumperi 1 banană și 2 portocale (nu vă gândiți la prostii), gândindu-te că poate iese o salată gustoasă doar din astea. Te duci mai departe, la raionul de legume. Din nou, curcubeu de culori, minerale și vitamine. Alegi un broccoli și o conopidă, pentru că ai chef de niște sodiu, potasiu și vitamina C, dar vânzătorul îți spune că doar morcovii și castraveții sunt de vânzare. Entuziasmat nevoie mare că te vei putea hidrata în timp ce vei vedea mult mai bine, îl întrebi dacă poți să îi și mănânci sau doar să îi cumperi. El, la fel de entuziasmat, îți spune că poți doar să ți-i bagi în fund.
