Buldogul englez și laureatul pentru literatură, Winston Churcill, ne spunea acum mai bine de jumătate de secol că un discurs bun este ca fusta unei femei, destul de lungă pentru a acoperi subiectul și destul de scurtă pentru a stârni interesul.
În cadrul Adunării Generale a ONU, i-am ascultat ieri discursul președintelui american, Barack Obama. 38 de minute pe ceas.
După care l-am auzit și pe un oltean neaoș de-al nostru, fostul ministru de externe liberal, Adrian Cioroianu. 14 minute pe același ceas.
Concluzia? Româncele au fustele mai scurte și mai sexy decât americancele. 😉
Ca fapt divers, cel mai lung discurs rămâne tot cel al fostului lider libian, Muammar Gaddafi, care a pălăvrăgit aproape 100 de minute. Și Ceaușescu obișnuia să aibă discursuri lungi. Era și o glumă pe tema asta, care în cazul de față se dovedește a fi destul de sadică: și la ce le-a folosit?
Sper ca discursul domnului Cioloș, pe care recunosc că încă nu l-am ascultat, a fost destul de lung pentru a acoperi subiectul și destul de scurt pentru a stârni interesul.
Exact ca articolele tale Sergiu… destul de scurte pentru a trezi interesul
Totuși, îmi place să cred că am acoperit cât de cât și subiectul. 😉
Cred ca ideea era ca fusta politica explicitata mai sus e suficient de scurta pentru a starni interesul amatorilor de aposiopeza, insa insuficient de scurta pentru a acoperi subiectul unei analize la subiect, scuzati antanaclaza.
You had me at aposiopeză. 😀
Cu antanaclaza, însă, m-ai cucerit iremediabil. 🙂