Astăzi nu vă voi plictisi cu programe, proiecte, doctrine, strategii sau ideologii, ci mă voi referi la candidații pentru Primăria Brașov din niște unghiuri mai ascuțite.
Să începem cu primarul în funcție, pe care îl cunosc din 1999 și am avut și vreo câteva discuții cu el, atât oficiale, cât și neoficiale. George Scripcaru e destul de slab mobilat intelectual iar el știe asta, ceea ce e aproape o realizare. Pe lângă această modestă calitate, Georgică are și defecte; este un mincinos notoriu, și nu mă refer doar la faptul că procurorii i-au găsit valize cu jde mii de lei și euroi, în condițiile în care el a spus că nu are în casă decât vreo 3000 de lei. Dosarul Colegiului Transilvania (complet necunoscut) este unul în care a fentat legea, schimbând destinația unei clădiri folosită în scop exclusiv educațional. Mi-ar fi plăcut să mai bifez o calitate la el, aceea de a ști când să renunțe. Nu o are. Aparent, are cele mai mari șanse să câștige, dar sper ca aparențele să înșele și de data asta.
Un tip și mai modest mobilat intelectual, deși este greu de crezut că ar putea exista, este candidatul PNL la primărie, Adrian Gabor. Nu e o jignire, este o constatare. Și de parcă nu ar fi de ajuns, lista candidaților PNL la Consiliul Local îl are în capul ei pe Adrian Oprică, cu care am fost coleg de clasă 4 ani la Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă”, al cărui nou corp de clădire va fi gata în august, cum afirmă autoritățile. Cei 2 Adriani mi se par o rușine pentru orice partid, darămite pentru PNL. Care PNL? Exact.
A 2-a opțiune de vot a mea ar fi Adrian Atomei, cu care m-am înțeles foarte bine și am participat la câteva proiecte decente cât timp am fost colegi. E un tip deschis, cu experiență administrativă, a fost și viceprimar, dar, cu părere de bine, nu mai pot vota un candidat afiliat politic, nici dacă e girat de al 2-lea om în stat și penultimul la sfat, mister Tăriceanu. Are și un mic semn de întrebare la faza cu Tetkron-ul, despre care sper să scriu un articol separat. Nu știe să facă diferența între o clădire la roșu și niște stâlpi înfipți în pământ, ceea ce e grav.
Dacă bucureștenii îl au pe Nicușor Dan, avem și noi matematicianul nostru, în persoana lui Florian Staicu. Sper că se pricepe la matematică mai bine ca la politică, pentru că altfel o să ne deseneze un triunghi dreptunghic cu catetele mai lungi decât ipotenuza. Groaznic de retardă campania iar fața lui pare mereu tumefiată, dar nu mă așteptam mai mult de la un tip care a boxat prin aproape toate partidele până să ajungă independent.
Despre Cornel Comșa mi-e și frică să spun ceva. După ce i-am văzut proiectul cu Arca de pe Tâmpa mă rog să nu vină vreun potop peste orașul nostru și să nu mă primească în corabie pentru că eu nu am pereche.
PSD-iștii, oricum s-ar numi ei (Cătălin Leonte și Răzvan Popa în cazul de față) mă lasă mereu fără replică. Religia mea cromatică nu îmi permite să văd roșu în fața ochilor oricât de nervos aș fi.
Nu aș vrea să îl uit pe Mace, care tace și face. Cristian Macedonschi pare un tip puternic, dar are o echipă care nu e în stare să miște nimic din loc, nici chiar Primăria. Așa e când gândești cu inima, nu îți mai circulă mintea, deși sloganul lui spune altceva.
Cu tot respectul pentru ceilalți, ecologiști, independenți sau anonimi, au reușit să fie aproape invizibili din unghiurile ascuțite unde am stat eu. Nu-i mare pagubă, nu am decât un vot, iar acel vot i-l voi oferi lui…
Dintre toți candidații, unul singur a reușit să fie el însuși, nu un roboțel care aude cuvinte în cască sau recită de pe prompter sloganuri inventate de staff-uri de campanie cretine. Mi se pare natural, mi se pare inspirat, mi se pare relaxat și mai presus de toate, mi se pare vesel. Un primar trebuie să fie în primul rând vesel. Vesel că oameni onești, bine intenționați cred în el, vesel că trăiește printre acei oameni, vesel că e capabil să trezească în oameni aceste energii care se nasc atât de rar în România și care sunt folosite atât de prost.
Dintre toți candidații, unul singur s-a detașat de pluton. Elegant, surprinzător, meritat. Știe ce vorbește, are idei bune argumentate logic, are energie, a muncit foarte mult în campania asta, ceea ce mă face să cred că va munci mult și la Primărie. Nu va fi deloc ușor, nu va fi deloc repede, dar tocmai de aia tinerețea poate fi un mare avantaj: viziune pe termen mediu și lung, nu heirupisme și bordurisme din mai până-n iunie.
Sunt un tip din ce în ce mai cinic, de aceea nu mă voi îmbăta cu apă rece, dar o să las articolul acesta aici pentru a fi o (poate ultimă) dovadă că din când în când pot și eu să mă mai entuziasmez și să cred în oameni.
Da, e tipul acela care era în PSD, dar tocmai aici e șpilul, a plecat atunci când nu a mai fost de acord cu șeful și nu s-a grăbit să își găsească alt șef mai mare sau mai mic. Putem să îl condamnăm pentru perioada pesedistă sau putem să îl felicităm pentru perioada post-pesedistă (și eu aveam vise umede cândva cum că pot reforma PNL din interior). Putem să rămânem cu gândul în trecut sau putem să trăim în prezent. Ăsta sună deja a discurs motivațional așa că o să mă opresc aici. 🙂
Dar ca să fiu și puțin politicianist, voi termina ”en fanfare” spunând că dacă acum 3 luni mă gândeam că voi alege răul cel mai mic la funcția de Primar al Brașovului, acum sunt convins că aleg binele cel mai mare.
Este pentru prima dată în 16 ani când nu votez cu PNL sau cu un candidat susținut de ei, dar alegerea mi-a fost mult ușurată de Mihai Sturzu, viitorul primar al cetățenilor Brașovului. 🙂
Am primit acordul lui Mihai pentru folosirea pozei și 0 lei pentru publicarea articolului. Sper să nu câștig nici o licitație cu Primăria Brașov și să ies duminică seară în Piața Sfatului.