Cel mai important cuvânt/concept/deziderat care ar trebui să caracterizeze orice religie nu este credința, ci este conștiența. Fără ea, tot acest eșafodaj mistico-sacrosant-religios nu e nimic altceva decât o adunătură de simboluri fără substanță.
Simbolurile nu ar trebui să ne amăgească, ci ar trebui să ne dezvăluie sensuri și problematici grave, înalte, profunde, incomode. Nu voi da vina pe religie, care folosește simboluri pentru a ne amăgi, voi da vina pe oameni, care folosesc simboluri pentru a se amăgi. Ne prosternăm prin metanii, ardem inerțial lumânări și tămâie, sărutăm ploconit și pofticios icoane, atingem înghesuiți moaște, ne lăsăm împroșcați cu aromă de busuioc și ne simțim sfinți; sau poate nu chiar sfinți, dar măcar ne simțim împăcați deoarece noi credem că am făcut ceva pentru suflețelul nostru.
Și cine știe? Poate chiar am făcut și poate că e suficient. Sau poate că suntem împăcați tocmai pentru că ne proiectăm în aceste simboluri/justificări în loc să ne concentrăm și să ne centrăm în noi.
Printre multitudinea de lecții și pilde pe care ni le-a oferit, Iisus a strecurat și destule parabole. În una dintre ele este vorba de stăpânul unui vast domeniu care a plecat într-o călătorie și le-a spus servitorilor săi să fie mereu cu băgare de seamă, deoarece el se poate întoarce oricând. Nu le-a spus când, nu le-a dat nici măcar un indiciu, dar i-a atenționat că atunci când va reveni vrea ca totul să fie în aceleași condiții exemplare ca în ziua în care a plecat. Astfel, slujbașii de pe domeniul său știau că trebuie să fie mereu atenți și să își desfășoare activitățile cu aceeași seriozitate și concentrare ca și când stăpânul ar fi fost prezent.
Dacă le-ar fi spus că se întoarce în a 5-a zi din a 8-a lună a celui de-al 58-lea an înainte de Hristos, atunci ei ar fi putut să lenevească berechet, iar cu puțin timp înainte de data anunțată să încerce să dreagă busuiocul (alt buchet de busuioc). Neștiind, însă, erau obligați să stea de veghe în lanul de secară în fiecare zi și în fiecare seară.
Aceasta este, după smerita mea părere, parabola vieții trăite în conștiență. Nu uitați, stăpânul poate veni în orice clipă, oricare ar fi acel stăpân.
Conștiența este tehnica de a te centra și concentra în timp ce, plin de energie, te relaxezi și acționezi zâmbind. A nu se confunda cu conștiința, despre care vă voi povesti cu altă ocazie.
Să aveți o zi de Miercuri Mare.
