Știu că nimeni nu o va face, așa că mă voi transforma eu în avocatul diavolului și vă voi aminti că pe 20 aprilie 1889 s-a născut copilașul Adolf Hitler. Greu de crezut, dar acum 127 de ani Hitler a fost un copilaș; chiar unul poznaș, după cum afirmă arhivele nemțești pe care (încă) nu am avut ocazia să le studiez personal.
Cu mult timp înainte de nașterea ”micului drăcușor” religia noastră ortodoxă ne învață că, deși Creatorul lumii și al omului este întruchiparea Binelui Suprem, cumva, cumva, în această lume s-a strecurat și răul. Ba mai mult, în zilele noastre nu mai putem defini binele fără să aducem răul în discuție. Despre nuanțele binelui și răului am mai vorbit și în trecut, tangențial, secant și circumscris (nu circumcis). Voi mai vorbi și în viitor.
Până una alta, haideți să ne delectăm cu niște vorbe de duh ale lui Hitler, ca să vedeți că de la vorbă la faptă e cale foarte lungă. Cu alte cuvinte, poți să vorbești frumos și să acționezi nu foarte frumos. Sau poți să vorbești nu foarte frumos și să acționezi frumos. Hitler vorbea frumos.
“It doesn’t separate but unites the combatants in understanding and respect. It also helps to connect the countries in the spirit of peace. That’s why the Olympic Flame should never die.” – pasaj din discursul de deschidere a Olimpiadei de la Berlin din 1936
”Words build bridges into unexplored regions.”
”It is not truth that matters, but victory.”
”I use emotion for the many and reserve reason for the few.”
Înainte de a vă emoționa nejustificat și a mă face neonazist și antisemit, nu uitați că americanii / evreii (care au fost adversarii lui Hitler / au avut cel mai mult de suferit) au găsit forța de a se amuza pe seama lui. Noi, care i-am fost aliați, de ce nu am putea?
Istoria oferă fiecăruia exact locul pe care îl merită într-însa. Sau nu.
https://www.youtube.com/watch?v=nN8V6SYm164
Our stock will rise ”heil”.