Omul este un animal aparte, fără blană și pene, care își folosește doar 2 picioare atunci când se deplasează. El mănâncă când nu îi este foame, bea când nu îi este sete și întreține relații sexuale când i se scoală. În funcție de sexul ființei umane, expresia ”i se scoală” poate avea și un sens propriu, nu doar figurat.
Instinctul sexual poate fi extrem de enigmatic și paradigmatic. Unii tind să îl exploreze într-un mod futil și să îl încurajeze excesiv, alții visează la indezirabila absinență totală, în timp ce majoritatea caută un echilbru util, plăcut și constructiv.
Se spune că sexul este doar o cale, nu o destinație. Cine spune asta? Habar n-am, poate masculii feroce care vor ca tipele să muște momeala din prima. Slavă Domnului că nu mă număr printre feroci și că pot veni cu texte ceva mai convingătoare adresabile celor cărora ”li se scoală” doar la figurat.
Depășind subiectul care trebuie făcut, nu dezbătut, ajungem la noțiuni ceva mai subtile. În aroganța-mi supremă îmi voi permite chiar să definesc un nou termen cu aceeași greutate și impact epistemologic ca dasein-ul lui Heidegger. Confer-ul meu introduce în curentul filosofic universal noțiunea de inferioritate confortabilă, dar îi oferă și o tentă fenomenologică însemnată, pe care și Hegel ar fi fost invidios.
Conceptul în sine e simplu și se poate confirma sau infirma cu la fel de mult (in)succes. Adaptarea socială împrăștie pe tapet și pe linoleum problema inferiorității. Cauzele principale pentru care vedem ființele conviețuind împreună într-un cadru relațional/social/senzual echilibrat și acceptabil sunt, pe lângă frică și slăbiciune, confortul și inferioritatea. De aceea, oricât de paradoxal ar părea, nevoia, interesul și cooperarea socială reprezintă în același timp salvarea umanității și condamnarea individului.
Dacă ăsta vi s-a părut un text filosofic stupid, lipsit de viziune și de logică, încercați să îi citiți pe Freund, Jung sau Adler. Eu vă voi părea tatăl lor; fără nici o referire la complexul oedipian. 🙂
