3 noiembrie

 

1492Cristofor Columb descoperă Dominica. El a numit insula astfel, deoarece a descoperit-o în ziua de duminică (dominica în latină).

Aceasta a trecut prin dominație spaniolă, engleză și franceză, iar independența și-o obține tot în data de 3 noiembrie, în anul 1978.

 

1957 – Uniunea Sovietică, sub conducerea liderului Nikita Hrușciov, lansează a doua navetă pe orbita terestră, Prosteyshiy Sputnik-2. Traducerea în engleză este ceva mai prozaică, Simple Satellite 2.

Va fi primul vehicul spațial care transportă o formă de viață la bordul său (în afară de microbi, și ceva mai mare decât aceștia 🙂 ): celebrul câine Laika (Lătrătorul). Probleme survenite la sistemul de control termic au făcut ca temperatura interioară să ajungă rapid la 40 de grade Celsius, iar din cauza stress-ului și căldurii, Laika nu a supraviețuit decât câteva ore.

Destinul câinelui fusese pecetluit încă de la lansare, Sputnik-2 nefiind proiectat pentru întoarcere.

 

1969 – se naște Roberto Concina, cunoscut mai bine sub numele de Robert Miles, compozitor, producător, cântăreț și DJ italian.

Este autorul unor cântece pe care le mai ascult și eu din când în când, dintre care unul mă încântă în mod deosebit.

De pe albumul de debut, intitulat Dreamland, vă prezint … a new special track called: One and One.

The sky isn’t always blue

The sun doesn’t always shine

It’s alright to fall apart sometimes

I am not always you

And you are not always mine

It’s alright to fall apart sometimes

After all is said and done

One and one still is one

When we cry, when we laugh

I am half, you are half

The heart isn’t always true

And I am not always fine

We all have an angry heart sometimes

After all is said and done

One and one still is one

When we cry, when we laugh

I am half, you are half

Look how far we have come

One and one still is

One moon (one moon), one star (one star)

I love the one we are

One thread (one thread), one line (one line)

Let’s stand still in time

One moon (one moon), one star (one star)

I love the one we are

One thread (one thread), one line (one line)

That runs through our lives

After all is said and done

One and one still is one

When we cry, when we laugh

I am half, you are half

Look how far we have come

One and one still is one.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *