Cu soarele în față, cu semiluna în spate și cu crucea spânzurată de gât, corpul cel nou al Colegiului Național ”Dr. Ioan Meșotă” începe să prindă din ce în ce mai mult contur. De când supervizez cu atenție maximă și cu implicare minimă desfășurarea de forțe de pe șantier, lucrările au evoluat ca Făt-Frumos din lacrimă, adică în 5 săptămâni cât altele în 8 luni.
Chiar și așa, mărturisesc că sunt puțin nemulțumit. Săptămâna trecută se muncea zi de (primă)vară până-n seară pe muzica lui Richard Wagner într-o atmosferă de levitație transcendentală iar muncitorii, când treceau unul pe lângă altul își spuneau: ”The spirit awaken in me vibrates and salutes the spirit awaken in you.”
Acum deja sculele sunt înghesuite prin truse înainte de nadir, în casetofoanele de pe umerii de Ursan ai șantieriștilor se pot ghici acordurile lipsite de profunzime ale lui Jean Michel Jarre, iar când se salută o fac cu prescurtatele și superficialele ”Namaste” sau ”Jai Bhangwan”.
Sper să nu apuc și ziua când se vor reapuca să fumeze pe șantier, pentru că am uitat să vă spun; de ieri, când a intrat în vigoare legea antifumat, toată lumea face exerciții de respirație în poziție de lotus, muncitorii mai responsabili chiar mustrându-i blajin pe elevii colegiului care ies din curtea școlii pentru a trage avizi în piept cea mai fumurie dintre iluzii.
Hai cu următorul etaj.
