Aseară s-au isterizat toți patrioții reformiști ai neamului, dezamăgiți nevoie mare de cuvântarea lui Klaus Iohannis. De la Zoso la Mindruta și Tudor Chirilă, de la Hotnews la Contributors și Evz, tot onlainul went berserk.
Citez din mai multe articole și aflu că neamțul ”i-a luat apărarea lui Voiculescu”, ”a demonizat ANAF”, ”s-a antepronunțat”, ”a sărit în sprijinul Antenelor” și practic ”a desființat o decizie definitivă a instanței”. Cică ”așa e în România”, ”de fiecare dată când un prost își face treaba, vin șefii lui și îi dau peste bot”. Ca un corolar ce se vrea a fi planetar valabil, mediocrul Zoso termină articolul lui cu o generalizare de-a dreptul cretină, nedemonstrabilă prin niciun raționament logic, fie el deductiv sau inductiv: ”toți ăia care v-au votat se uită acum scârbiți la ce ați făcut azi”.
La scurt timp au urmat trepădușii acestor patrioți reformiști care nu fac decât să dea like și share fără să aibă un punct de vedere propriu și fără să înțeleagă prea bine ce distribuie. Tonele de dezamăgiri, ironii, reevaluări, repoziționări, analize, promisiuni în barbă, amenințări și alte reacții nu sunt decât semnele unei inteligențe de o sensibilitate periculos de instabilă și augmentată.
Printre trepăduși, mică mi-a fost mirarea să văd că sunt destui și prin lista mea de fakelook. Dacă mirarea mi-ar fi fost mare, m-aș fi situat și eu în rândul celor ultrasensibiloși. Norocul meu și mai mare e că apreciez libertatea și diversitatea de opinie, chiar și atunci când opiniile sunt ciudate, diferite sau ușor forțate. Le-aș aprecia mult mai mult dacă ar avea și o argumentare solidă.
Înainte de declarația asta oferită reporteriței de la Antena3 (este și acesta un detaliu), neamțul nostru a avut o întâlnire bilaterală cu Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, în care s-au discutat subiecte mult mai sensibile decât mutarea MCR-ului Antenelor. După 2 ore de discuții au ieșit și au făcut niște declarații oficiale cu impact social, economic, uman, pe care o mare parte a presei, în profesionalismul ei, le-a trecut cu vederea. După masă, îndreptându-se spre Biblioteca Centrală Universitară pentru o dezbatere, domnul președinte se trezește cu un microfon în gură și cu o întrebare. Probabil că se aștepta la întrebare chiar dacă era cam pe fugă, că doar prim-ministrul tocmai terminase de dat cu subsemnatul pe cale orală la Senat.
Așadar, să recapitulăm puțin ce a zis președintele Nicolae Ion și să vedem ce crimă a comis alesul neamului pentru a-i administra pedeapsa corespunzătoare.
“Eu cred că aţi ajuns într-o situaţie neplăcută şi inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă”.
Fraza 1: ”Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă.”
Este neplăcută situația celor de la Antena3? După cum se manifestă toți angajații trustului, eu zic că nu este neplăcută, este extrem de neplăcută. Dacă vine ANAF la tine și îți spune că în 5 zile trebuie să muți niște echipamente de ‘jde sute de mii de euro fără de care nu îți poți desfășura emisia, eu zic că este extrem de neplăcut.
Inutilitatea (sau utilitatea) situației are legătură doar cu dialogul juridic dintre ANAF și trustul Intact. Klaus nu spune cine e de vină pentru această inutilitate, spune doar că este inutilă. Inutil înseamnă că nu servește la nimic, dar aici președintele (zic eu că) greșește. Tot tămbălăul ăsta cu autovictimizarea folosește Antenei3 să se bată ca gorila cu banana în piept și să spună că a învins binomul și mafia, adică tot sistemul.
Fraza 2: ”În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative.”
Este un enunț legal, logic, decent, constituțional, elegant și corect din toate punctele de vedere, chiar și atunci când se referă la manipulatorii de la Antena3.
”Președintele Klaus Iohannis consideră că recuperarea unui prejudiciu prin punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești definitive e o banală chestiune administrativă”, spune Tudor Chirilă. Aici sunt rău și îl bănuiesc pe vamaiot că nu a înțeles nimic din hotărârea definitivă a instanței în care confiscarea sediului și recuperarea prejudiciului sunt 2 chestiuni diferite. Sediul a fost confiscat, a intrat în proprietatea statului, gata. Recuperarea prejudiciului este deja o cauză disjunsă din decizia inițială, dar nu mă aștept de la el și alți blogărași de matineu să aibă răbdare să caute, să citească și să înțeleagă mai mult de 10 rânduri scrise cu font de 20.
Nu se amestecă în nici ”un litigiu al unei televiziuni private periclitând și influențând acțiunile unei instituții a statului”, cum zice același cantautor, distribuit de Moise Guran. Singurul lucru pe care îl face e să răspundă la întrebarea unui reporter. Atât și nimic mai mult. Nu l-am auzit cerând nu știu ce demisii prin ANAF, nu l-am auzit spunându-le să o lase mai moale, nu l-am auzit dându-le instrucțiuni prețioase și trasându-le sarcini prim-ministrului, parlamentarilor, judecătorilor sau procurilor, reprezentanții celorlalte puteri în stat. Deci încă o dată, ce face așa de grav?
Fraza 3: ”În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă”.
Această ultima parte are legătură cu inutilitatea de la început. De ce inutilitate? Pentru că oricum nu se mută nimeni în 5 zile din nici un sediu. ANAF a acționat neinspirat? Păi dacă nu se mută nimeni în 5 zile, nu poți spune că a acționat neinspirat? Abordarea și legea pot fi uneori neinspirate? Da. Abordarea și legea pot fi chiar și discutabile? Da. Și atunci unde e trădarea? Unde este amestecul în bunul mers al instituțiilor statului? Omul a spus că ”i se pare” ”nepotrivită, dacă nu discutabilă”, nu a spus că abordarea este una abuzivă, dacă nu ilegală.
A, și să nu uit de art. 80, alin. (2) din Constituție – Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. ANAF este o instituție publică. I rest my case.
Încă o dată, ce a făcut KWJ, de i-ați dat toți unlike? Să-mi trag palme dacă înțeleg ce năzdrăvănii a spus. Poate nu mă mai ajută pe mine logica sau poate am devenit prea cinic, însă faptul că foarte multă lume i-a dat unlike spune multe despre lume, nu despre președinte.
Dacă tot suntem la capitolul ”mi se pare”, mie mi se pare că cei care îți dau azi like și mâine unlike sunt oamenii cei mai ușor de manipulat.
Pe lângă vorbe și interpretări mai mult sau mai puțin logice și argumentate, realitatea este una incontestabilă: de când a fost ales președinte, Klaus Iohannis nu a fost nici măcar o dată la Antena3. Nici măcar o dată.
În campania electorală, prezidențiabilul Klaus Iohannis nu a fost nici măcar o dată la Antena3. Nici măcar o dată.
Dar da, el și cei de la Antena3 sunt buni prieteni, cum afirmă Cristian Pantazi de la hotnews sau Vladimir Tismăneanu, de la contributors. Lucian Mindruta, acum 1 an parcă voiai să mergi pe front. Încă nu ai ajuns sau i-ai dat unlike ideii?
IOHANNISE, dă casa și banii înapoi dacă instanța a hotărât astfel.
Și dacă tot ați uitat de ce ați votat cu Iohannis, vă reamintesc de ce nu ați votat cu Ponta.