Știți ce se întâmplă dacă te lași sedus de peisajul colorat al junglei urbane? Începi să abordezi subiecte cotidiene cu o frecvență maladivă. Evident, eu am pretenția că sunt un om sănătos, așa că voi reveni la filosofiile mele bizare.
Cică era odată ca niciodată un marchiz putred de bogat care fusese chemat la palatul regelui. Bătrânul monarh era pe moarte și, neavând urmași, dorea să numească un succesor la tron din rândul marilor nobili. Primul care îi veni în minte fu marchizul Dragnea von Teleorman. De ce era von Dragnea marchiz și nu conte sau baron local? Simplu. Pentru că Teleormanul este un județ de graniță, iar marchizul este stăpânul acestei zone limitrofe pe care trebuie să o apere cu prețul banilor. Pentru asta are la dispoziția sa mai mulți soldați decât ceilalți nobili baroni. Dacă mă întrebați pe mine, nu e nimic nobil în a fi nobil (duce, baron sau marchiz).
În drum spre reședința regală, lăfăit în pernele moi ale caleștii sale pompoase, von Dragnea fu trezit de vizitiul care îi spuse cu multă frică în glas că s-au cam rătăcit. Nervos nevoie mare, marchizul nostru ieși din trăsură și începu să își întindă mâinile și picioarele, spre a se dezmorți.
Chiar atunci trecu pe lângă ei un țăran, cu o coasă, o furcă și o greblă, tustrele repartizate aleator pe cei 2 umeri din dotare.
– Stai așa, țărane, unde te grăbești? Vreau să te iau la rost, ia vino-ncoa’ de-ndată.
– Aoleu conașule, da’ ce status defăimător am mai cosit și-amu pe tarla? Am auzit că plouă și mă duc să adun niște iarbă pentru murgii mei.
– Lasă tu tarlaua și statusul, că pentru alea amendă caftită și ponositoare îți vei lua. Zi-mi mai degrabă cât mai am de mers ca să ajung la palatul regal și îndurare poate îți voi arăta.
– D-apăi să mă trăz(s)nească Maica Precista dac-oi ști eu de-acestea.
– No, atunci zi-mi darămite pe care din aiestea 2 drumege îi musai să o iau?
– Uăleleu, da’ grele întrebări mai pui, jupâne. Nici sărăciile mele nu știu, că eu mai departe de tarla, pădure și sat nu fusei altundeva.
– Atunci zi-mi dacă știi vreun han prin apropiere unde să adăp caii, sări și vizitiul cu întrebarea.
– Să-mi fie cu bănat, dar habar n-am nici de așa grozăvie.
– Văd că nu prea te duce capul, îi spuse von Dragnea, cu o aroganță celestă.
– Domnule drag, ne-a fost dat la țăranii din satul nostru de-a lungul timpului să vedem nobili și mai proști ca matale trecând pe-aici. Și nu o spun ca să te defăimez, dar nu eu sunt cel care s-a rătăcit, ci tu ești. Așa că ia zi-i mătăluță vizitiului să pună biciușca pe cai înainte să pun eu grebla pe tine.
