O moldoveancă energică pleacă la produs peste 5 mări și 8 țări. La produs de plusvaloare pe piața muncii, nu vă gândiți la prostii. Cum-necum, prin tuneluri, carlingi, tambuchiuri, containere și pubele, gagica noastră ajunge în capitala celei mai nordice provincii romane. Mândră nevoie mare că și anglo-saxonii se trag din daci tot astfel cum și ea și-o trăgea în draci, ruptă de oboseală și de haine, căuta de bezmetică un loc unde să doarmă.
În orășelul numit UpDownWhere EverYouWant nu mai era nici o cameră de hotel, pentru că începuse campionatul mondial de aruncare a ciocanului la mică, medie și mare adâncime. Recepționerul ultimului motel vizitat îi spusese că ultima cameră tocmai fusese închiriată de un român.
Ce-i trecu prin cap moldovencei noastre? Nu, nu un glonț, dar e bună gluma. Ia să mă duc și să ciocănesc la ușa milostivului samaritean, doar-doar voi reuși să ajung la o înțelegere cu el; până la urmă, vorbim aceeași limbă. Zis și făcut.
Cioc, cioc cu tocul în toc. Iese buimac românul și se uită la gagică, neînțelegând ce se petrece.
– Știu că nu ne cunoaștem, deși eu mi-aș dori, dar tot ce te rog e să mă lași să dorm pe canapea, că tare mi-s ostenită. Nu te voi deranja deloc.
Se gândi românașul nostru 2 secunde, se uită la umerii dezveliți și la fustița aproape inexistentă din fața lui și spuse ”DA”. Femeia îi mulțumi, se ghemui repejor pe canapea, iar bărbatul se întorsese în pat.
Canapeaua era îngustă, scurtă, denivelată, deci foarte neconfortabilă, așa că după 10 minute de foială, tipa se ridică tiptil și se furișă în pat. Îl cuprinse pe somnoros de braț și îi spuse din nou:
– Știu că nu ne cunoaștem, deși eu mi-aș dori, dar tot ce te rog e să mă lași să dorm la marginea patului, că mă omoară canapeaua. Nu te voi deranja deloc.
De data asta se gândi doar o secundă, pentru că îi văzu decolteul duduii, așa că mai rosti o dată monosilabic ”DA”. Ar fi vrut să poată încuviința în mai multe silabe, dar în acele momente istorice își dădu seama că înaintașii lui îi jucaseră o festă de-a dreptul etimologică.
Femeia se întinse în pat, dar după 5 minute simți cum o apucă frigul, și după încă 5 minute îl bătu pe umăr pe adormitul Domnului.
– Știu că nu ne cunoștem, deși eu mi-aș dori, dar sunt o fire mai friguroasă. Nu aș putea să mă bag sub mindir, lângă tine?
La auzul cuvântului mindir, un regionalism arhaic foarte puțin folosit de pe vremea când cetatea Sucevei fusese asediată de turcii lui Mahomed, Cuceritorul Constantinopolului, ghiaurul se sculă în capul oaselor și mai spuse un ”DA”. De data asta, nu era singurul care se sculase.
Moldoveanca s-a băgat imediat sub plapumă, dar apropierea de trupul cald al bărbatului începu să îi stârnească toate simțurile. Rezistă ea cât rezistă în condiții de fierbințeală și umezeală extreme, dar în cele din urmă îi spuse pe un ton de-a dreptul languros:
– Știu că nu ne cunoaștem, deși eu mi-aș dori, dar ce ai zice să petrecem olecuțâcă?
Exasperat și sculat de tot, românul nostru monosilabic își adună toate energiile și îngăimă o frază în toată regula:
– Știu că nu ne cunoaștem, deși tu ți-ai dori, dar cine crezi că vine la ora 3 în mijlocul nopții la o petrecere?
…
Liniștea se așternu deasupra așternuturilor.
