După ce ați citit preambulul și ați înțeles contextul, haideți să vedem care ar putea fi continuarea. Poate că unele teorii pe care le voi expune trădează o persoană aflată cu capul în nori, dar vă asigur că am și picioarele pe pământ. Chiar și așa, nu vă agitați prea tare, deocamdată este doar un scenariu.
După cum știți, acum 157 de ani, zidarii români au învățat de la masonii francezi cum se combină materiile prime și au pus-o de o unire, cărămidă peste cărămidă. Unii se laudă că a fost doar meritul nostru și că i-am fentat pe cei mari, alții zic că fără o conjunctură favorabilă care nu a ținut de noi am fi rămas tot la lut și paie. Procentele responsabile de reușita acțiunii sunt irelevante, așa că eu zic altceva: dacă tot ne-a ieșit o dată… și încă o dată, hai să o mai punem de-o unire.
Cum? Foarte simplu, printr-un referendum exact cum a fost cel de acum 2 ani din Crimeea când ucrainenii peninsulari au decis să reintre în componența Federației Ruse. Ironia istoriei a făcut ca Unirea Principatelor să survină tot după o întâmplare care are legătură cu Crimeea, așa numitul Război al Crimeei.
Nicolae Ion, președintele care veghează asupra României, îl contactează pe Nicolae Timofte, președintele care veghează asupra Republicii Moldova, după care îl invită la Iași, la o discuție. Rezultatul discuției este dat publicității într-o conferință de presă comună, cu un singur steag în spate, cel al României. Peste o săptămână, după ce ies din cabine și se numără voturile, moldovenii vor deveni români. Rusia nu va putea contesta legalitatea demersului, pentru că ar însemna să recunoască că ceea ce s-a întâmplat în Crimeea nu a fost o trebușoară taman ortodoxă.
Înainte de întâlnirea cu Nicolae, Ion s-a întâlnit cu Vladimir și i-a garantat că minoritatea rusească de pe teritoriul României va avea aceleași drepturi ca cea ungurească. Vladimir a cerut mai mult. Renunțăm și la pretențiile asupra Transnistriei, care poate deveni de jure o exclavă rusească în stilul Kaliningradului. Vladimir tot nu e mulțumit. Construim împreună cu Rusia Romanian Stream-ul. Vladimir strâmbă din nas, vrând să renunțăm la scutul antirachetă, dar aici ne menținem tari pe poziții și nu negociem. Ceva acorduri economice plus recunoașterea unirii Moldovei cu România în schimbul recunoașterii unirii Crimeei cu Rusia. Se bate palma.
Ce poate pierde România?
1. În primă instanță, bani, pentru că va trebui să ne împrumutăm pentru a face investiții publice serioase în partea estică extremă a țării. Norocul nostru este că avem un rating de țară foarte bun, deci ne putem împrumuta la dobânzi mici.
2. Echilibru interetnic. Aici pot apărea ceva probleme, pentru că Moldova are pe teritoriul său destui ucraineni și găgăuzi, nu doar ruși. La fel de bine, s-ar putea să nu apară.
3. O relație relaxată cu partenerii noștri europeni, care s-ar putea tensiona. Probabil vom fi avertizați și amenințați că nu mai intrăm în Schengen. Care Schengen?
Ce poate câștiga România?
1. Cea mai importantă resursă: 3,5 milioane de cetățeni europeni.
2. Cel mai puternic aliat din regiune, Rusia.
3. O poziție privilegiată pe cea mai mare piață de export din regiune, piața rusească.
4. O suprafață însemnată (de 33.846 de kilometri pătrați) despre care unii experți agricoli spun că ar fi cel mai bun teren arabil al Europei.
5. O și mai bună poziție strategică, pentru că cel mai scurt drum de la Odessa la Viena, Praga sau Berlin trece prin Chișinău.
6. Niște parlamentari în plus la nivel european.
Puțin în afara contextului, sau nu chiar… vorbeam zilele trecute cu o prietenă de peste Prut.
Ea: Știi ce-i mai grav? Că în țara asta cred că legea n-a funcționat niciodată.
Eu: Nici nu va funcționa. Așa sunt unele țări, bătute de soartă, doar teritoriu și monedă de schimb pentru alte interese mai mari.
Ea: :((( I feel sorry mine is one of those.
Eu: Me too. 🙁
