Domeham iubea dragostea, lui Siusi îi plăcea să facă dragoste.
Fiului deșertului îi plăceau riscurile și, nu-i așa, ce risc poate fi mai mare decât iubirea? De aceea spunea femeilor care îl făceau să tresalte cât de mult le iubește, voind în același timp să știe ce înseamnă asta pentru ele. ”Te iubesc” era o promisiune și o responsabilitate, dar mai presus de toate era implicare.
Din vârful munților înghețați, inima lui Siusi era și mai înghețată. El le spunea tipelor un sec și distant ”Îmi placi.” Plăcutul lui era temporal și temporar. Poate că mâine nu îi mai plăcea. Probabil că poimâine îi va plăcea (și) de alta. Fără nici un risc, doar cu o umană detașare, pentru că Siusi era și om.
Domeham nu a ajuns să se cunoască niciodată, deoarece atunci când spunea cuiva ”TE iubesc” era vorba doar despre cealaltă persoană. De aceea, el este și va fi mereu în conflict cu sinele.
Siusi, prin afirmația ”ÎMI placi”, afla de fiecare dată câte ceva despre propria persoană. De aceea, el este și va fi mereu în conflict cu ceilalți.
Domeham, fiul deșertului fără oaze, iubea foarte mult zăpada. Vărului său, Siusi, din vârful munților înghețați, îi plăcea nisipul. De fiecare dată când se întâlneau ieșea o mlaștină.
…
Pentru că nu voiau să se murdărească, părinții acestora, frații Halla și Emneduzu, preferau să trăiască veșnic deasupra norilor.
