Poate suna ca un șoc pentru mulți, dar Brașovul nu va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. 😀 Chiar și așa, cei implicați în proiect sunt optimiști, spunând că s-a construit o strategie culturală pe termen lung ce poate fi implementată începând de mâine (că azi e duminică și nu se lucrează).
Am apucat să văd și eu filmulețul de susținere a candidaturii și recunosc, este bine realizat, este despre oameni, despre respect, despre evoluție, despre futurologie, despre vise, despre naivitate și comunitate, despre orice altceva în afară de actul cultural-artistic în sine. În condițiile acestea, rezultatul a fost previzibil.
Ne lipsește un Mecena, care să coordoneze și să previzioneze întreaga creație cultural-artistică a urbei și implicit, direcționarea acestei creații în vederea impunerii în comunitate a unor principii, valori și imagini durabile, autentice și productive. Eventual, acesta poate interveni în viața artiștilor (protejații săi) pentru a le oferi tot felul de proprietăți, demnități sau sinecuri.
Pe vremea aceea, neexistând concepte de genul ”drepturi de autor” sau ”copyright”, un artist (poet, sculptor sau pictor) în Roma antică se putea întreține în 2 moduri: din averea personală care includea și vreo 2-3 sclavi sau devenind chiar artistul sclav la un patron patrician. Nici pe vremea noastră nu s-au schimbat prea multe.
Deși se dădea mare democrat și bun prieten al artiștilor, Mecena a fost mai mult un autocrat și un mult mai bun prieten cu politicienii. Dio Cassius ne spune despre un sfat pe care acesta i l-ar fi oferit lui Octavianus: ”Poporul trebuie condus de un singur om. Deoarece așa stau lucrurile – fii gata, plin de însuflețire, să-ți asumi răspunderea conducerii statului sau, mai degrabă, n-o lăsa din mână. Căci deliberările noastre actuale nu privesc modul cum să-ți însușești puterea, ci cum să n-o pierzi și, pe lângă aceasta, cum să n-o pui în primejdie. De mărimea puterii să nu te sperii. Cu cât este mai întinsă, cu atât poate fi mai ușor păstrată. Este mult mai lesne să veghezi asupra unei asemenea puteri decât să o dobândești.” Supărat fiind că nu a mai apucat să i-o tragă Cleopatrei, după ce Marcus Antonius și Caesar rezolvaseră problema cu vârf și îndesat, Octavianus l-a ascultat pe Mecena.
Scopul primordial al artei, adus el însuși la rang de artă, a fost lustruirea propriei străluciri și orbirea celor care se uitau la ea. Prin concepte ca artă, stat sau religie, indivizii au putut fi puși la grămadă într-o construcție socială, pentru ca mai apoi să poată fi ținuți acolo.
Mundus vuit decipi. Lumea vrea să fie mințită și manipulată, dar într-un mod cultural-artistic. Așadar, să ni se dea circ, că pâine ne cumpărăm singuri.
