Yupiii!!! S-a gătat și Ziua Națională. De-acum putem să ne înjurăm în voie, ca debilii, să claxonăm la semafoare, ca birjarii, să scuipăm semințe pe trotuar, ca meltenii, să aruncăm cu bulgări în băbuțe, ca retarzii, sau să furăm steagurile de pe stâlpi, ca găinarii.
O națiune este definită (și asta se pare că nu vom înțelege niciodată) de un limbaj de bază comun. Cu cât folosim mai mulți acest limbaj de bază, cu atât nivelul de coeziune crește și națiunea devine mai puternică. Rețineți, limbaj de bază, nu limbaj evoluat sau elitist.
Limbajul de bază este definit prin 2 concepte majore: limba și legea.
Limba noastră chiar este o comoară, dar sunt prea mulți handicapați gramatical (că dacă zic agramați sună prea blând) care o bagatelizează până la platitudine și o ciopârțesc până la bastonașe și liniuțe. Avem chiar vorbitori și scriitori/bloggeri relevanți în spațiul public care fac greșeli destul de multe, de ortografie, de topică, de punctuație, de logică: Lucian ”Mindruta”, Ovidiu Eftimie, Vlad Petreanu, Oreste Teodorescu, Vali Petcu și alții. Dacă le atragi atenția pașnic, constructiv și amical, unii te mai și înjură, că cică ei ”e” hazlii. Nu-i bai, pe aceștia i-am ucis deja cu bunătatea și indiferența mea. 🙂
Așadar, puțin mai multă atenție cu limba scrisă și vorbită. E cea care ne ajută mai bine să înțelegem ce vrem unii de la alții, iar ăsta chiar e un lucru mare.
Spiritul și litera legii ar trebui să se refere la buna credință, corectitudine, responsabilitate, echitate, dreptate și chiar clemență (acolo și atunci când e cazul).
Se spune că democrația este dictatura legii. Hai să nu o facem chiar dictatură, dar să îi acordăm supremația binemeritată.
E simplu, simplu, “de mult” răspunde la întrebarea de când, iar “demult” la întrebarea când.