Au trecut mai bine de o sută de ani și noi încă mai credem că Primul Război Mondial a început deoarece un țache de 19 ani și 11 luni (Gavrilo Princip) l-a împușcat pe arhiducele Francisc Ferdinand, succesorul tronului Imperiului Austro-Ungar.

Nu știu dacă avionul rus a intrat în spațiul aerian turc, nu știu dacă piloții au greșit <<intenționat>> traiectoria și au jucat la intimidare, nu știu de câte ori sau dacă turcii I-au somat înainte să tragă, dar consider că din punct de vedere diplomatic s-a greșit. Mai întâi se încercuiește avionul, după care se încearcă escortarea acestuia în afara granițelor; urmând ca în cazul unui comportament agresiv să se tragă focuri de avertizare. Într-un final, se impune și doborârea aparatului de zbor considerat periculos. Dacă s-au întâmplat toate astea, Turcia are un alibi puternic. Dacă nu, nu.

”Părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor și în consecință, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților atacate, prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți, acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura și a menține securitatea zonei Nord-Atlantice.”

Așadar, celebrul articol 5 din Tratatul NATO protejează doar țările agresate și, oricât de stupid ar părea, doar în Europa și America de Nord (aici sunt extrem de malițios). În cazul de față, Turcia e mai degrabă statul agresor, iar agresiunea se petrece în Asia, așa că situația e cel puțin interpretabilă din punct de vedere juridic. Istoria, însă, ne-a arătat de prea multe ori că atunci când armele vorbesc, legile tac. 

Acum să revenim la o chestiune de pură tactică militară. Analiștii se întreabă de ce rușii nu bombardează pozițiile ISIS, în schimb fac raiduri deasupra opozanților regimului Bashar al-Assad. Păi bre deștepților, dacă ați fi văzut la televizor explicată măcar o bătălie în toată viața voastră (cu infanterie, cu cămile sau cu tancuri) și dacă v-ar duce puțin și căpșorul, ați ști de ce o armată nu atacă în adâncime (spre est) atunci când flancurile (în cazul de față cel nordic) sunt vulnerabile și în pericol de a fi încercuite. Exact în situația asta se află armata siriană (aveți aici harta), iar pentru a ajunge să aibă o poziție stabilă și solidă, trebuie să își rezolve problemele cu rebelii; doar atunci poate reprezenta o amenințare serioasă pentru ISIS. Altfel, ei vor ataca spre est, din nord și sud vor fi atacați de alții și tot așa… iar haosul va continua să domnească. Haosul unora, ordinea și bucuria altora.

Nu voi face deloc speculații anti-americane, așa că mă voi preface că nu știu cine finanțează toate facțiunile care luptă împotriva guvernului sirian, ce-i drept, un guvern potențial criminal, nereprezentativ și chiar ilegitim.

Diletantismul, speculația și propaganda sunt cele mai puternice instrumente (ca să nu le zic arme) din arsenalul jurnalismului. Atâta vreme cât par cât de cât pertinente, logice și se mulează pe profilul cititorului, poți prosti toată lumea, tot timpul, chiar dacă Abraham Lincoln spunea ”You can fool all the people some of the time, and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time.”

http://whowhatwhy.org/2014/06/20/the-art-and-science-of-lies-liars-and-lying/
I do not mind lying, but I hate inaccuracy. (Samuel Butler) http://whowhatwhy.org/2014/06/20/the-art-and-science-of-lies-liars-and-lying/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *