Actul I

Întâmplarea face ca eu să fiu într-o stare de Calm Ecuatorial, deși sunt mult mai aproape de Cercul Polar de Nord. Un aparent echilibru, aș putea spune … cu mine însumi, lucru care nu mi s-a întâmplat prea des în ultimii … 10 ani.

Voi începe cu sinceritate, deschidere, intransigență, curaj, determinare, inteligență  … calități deținute de singurul bărbat adevărat și neînduplecat, fascinant negociator și comunicator, chirurgical de tranșant, diplomatic de elegant, trepidant de blazant, reverberant de exuberant , adamant de blamant,  … și aș putea inventa multe formule (mai mult sau mai puțin corecte gramatical) … care oricum nu s-ar ridica la mărimea, ce zic mărimea … magnitudinea primului om în STAT și în SFAT.

Este fiara politică care (cacofonie total neintenționată) poate ține piept ciumei bolșevice, pentru că el se poate teleporta în timp, mai exact în timpul și spațiul Revoluției din 1917. Deci, români, nu vă temeți, Revoluția a fost învinsă, iar atâta vreme cât îl avem printre noi, riscul unor replici seismice este inexistent.

Este singurul care, cu cămașa ruptă de pe câmpul revoluționar, s-a pus în slujba și la dispoziția justiției … care, chioară fiind și ea, a reușit, totuși, să observe retragerea strategică în munți a căpitanului de vas. Iar pentru ca numele să îi rămână întipărit în mințile, chiar conștiințele … bolnave … ale românilor … el s-a divizat în 2, și deși a figurat ca Ministru al Transporturilor, atât pe vremea mineriadelor, cât și pe vremea hudinizării (hudinizarea este un verb neologic) flotei …  nu a semnat nimic incriminator, ba chiar a luptat din munții menționați mai sus împotriva comuniștilor, a mogulilor și a propriei sale ubicuități. Știu, e destul de subtilă și profundă aluzia, dar susținătorii acestui om majestic nu pot fi decât atotcunoscători … și au înțeles :D.

Numele acestui om nu poate fi decât unul singur: *&^%$#@!”_(

Cum, nu se vede ? Ori sunteți chiori, ori e de vină pixelul albastru. Rușine … mie.

 

Actul II

,,Nu îți poți permite să ai atâtea breșe în organizarea unui referendum. Acum facem în restaurante și hoteluri secții de votare și nu avem nici o cameră de filmare. Concluzia că se pregătește fraudarea este posibilă.”  (T.B.)

,,Miercuri eu voi fi înapoi la Cotroceni, asta e cert. Dacă nu exista riscul de fraudare aș fi avut mari șanse și cu participarea PDL-ului să fiu înapoi la Cotroceni. Haideți să discutăm fondul problemei: ce este acest referendum ? Este tentativa liderilor loviturii de stat.” (T.B.)

Conform propriilor spuse, T.B. aduce în discuție 2 teme: tema fraudării și tema loviturii de stat.

Hai să dezbatem pe marginea acestor 2 teme … tot cu spusele magnificului.

T.B. 18 Iulie 2012 – ”Opțiunea mea este să le cer românilor să vină la vot. Nu vreau să mă întorc la masa verde și nici nu vreau să mă întorc cu 5% pentru și 95% contra. Cei care mizează pe invalidarea alegerilor din cauza prezenței cred că se înșeală. Poziția mea este să-mi fac datoria față de români, este să-i chem să se exprime și să le explic importanța votului pentru români. PDL riscă să intre în coliziune directă cu mine dacă ei vor opta pentru neparticipare. Să nu participe ei. Eu îi voi chema pe români la vot.”

T.B. 23 Iulie 2012 – ”Este foarte posibil să nu mă prezint la vot. Dacă PDL va lua o decizie de boicot, eu nu mă pot duce singur, trebuie să mă coordonez cu ei.”

Concluzia 1: Un mare om, mare caracter, cu tăria opiniilor, consecvență în idei, gândire cu atitudine, atitudine în gândire.

Concluzia 2: Nu e nevoie de nici o fraudă, s-a fraudat singur de nenumărate ori.

Concluzia 3: Asta ar fi o adevărată și magistrală lovitură de stat, să ajungi din nou la Cotroceni fără suport popular, cu 10% din voturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *