Pe lângă alte jocuri de strategie cum ar fi Civilization, Heroes of Might and Magic și Warcraft, Panzer General a contribuit olecuțică (mai mult) la formarea științei și imaginației mele.
A fost jocul din care am aflat aproape toate marile confruntări din Al II-lea Război Mondial, de la El Alamein la Kursk și de la Bătălia pentru Caucaz până la Ofensiva din Ardeni. A fost jocul în care am învățat aproape toate armele folosite în acest război, de la cavaleria poloneză la Tiger și Panther și de la Spitfire la Messerschmitt.
Jucam în 2, cu frățiorul mai mic, iar când unul muta celălalt se întorcea cu spatele, pentru a nu vedea ce mișcări de trupe au loc în tabăra inamică. Mie îmi plăcea să joc în defensivă, din postura asta învățând un lucru extrem de important care m-a ajutat să câștig multe lupte: oricât de multe bombardamente ai face asupra unui oraș, acel oraș nu poate fi ocupat dacă nu vii și cu niște parașutiști deasupra.
Așa că aviz tuturor apărătorilor dreptății, fie ei ruși, francezi sau americani: oricât de multe bombardamente ați efectua asupra unei zone sau unui oraș, războiul (și pacea) nu se poate câștiga fără trupe terestre.
Foarte tare! Mă regăsesc în descrierea despre învățatul istoriei WW 2 din Panzer General 2. Apropo de contraofensiva din Ardeni, în misiunea respectivă (jucând cu germanii) am întâlnit US 101st Airborne Division. Bombardierele mele erau căsăpite fără a-i atinge, am fost nevoit să aduc un sfert din forțe ca să cuceresc Bastogne.
Ehe, ce mai timpuri 🙂
Eu când atacam și vedeam cu roșu ”Rugged defence” îmi smulgeam părul din cap. 🙁 Cred că de aia am tâmplele mai înțelepte de la o vreme. 😀
[…] relua tema din articolul cu Panzer General is real, dar de data aceasta o voi pune într-un context mai actual și […]