Who the fuck is Jonathan Pollard? you would ask. Actually, you wouldn’t, because you’ve never heard this name until now; but let me answer anyway.
Nefericitul ăsta este singurul cetățean american care în anul 1987 a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață pentru încălcarea ”Actului de Spionaj”, o lege americană votată de Congres la puțin timp după intrarea țării în Primul Război Mondial. El a negat că ar fi spionat împotriva SUA, însă a recunoscut că a spionat pentru Israel. Ha, ha, ha, aproape hazliu. Justiția americană are multe calități, dar umorul lipsește cu desăvârșire dintre acestea, așa că Pollard s-a ales cu o excursie la Federal Bureau of Prisons pe o perioadă nedeterminată… de fapt determinată doar de longevitatea vieții sale.
Deși Benjamin Netanyahu (actualmente prim-ministru al Israelului și șef al Mossad-ului) a încercat de-a lungul timpului tot felul de tertipuri, invocând prietenia dintre popoare și faptul că ambele religii nu recunosc genocidul Dumnezeului lui Moise asupra Egiptului, oficialii americani de rang înalt au fost de neclintit. Nici după ce evreului Jonathan i-a fost oferită cetățenia israeliană în anul 1995, nu s-a schimbat nimic. Poate și pentru că, după bunele tratamente din democratica închisoare, nu a mai rezistat și le-a spus americanilor că oferea informații secrete cui dădea mai mult, nu doar Israelului.
Astăzi, după 30 de ani de la arestare, a fost eliberat.
De ce a fost condamnat? Pentru că a fost naiv și a crezut că a împărtăși lumii cunoștințele pe care le deține este o cale de a atinge nemurirea. Evident, în domeniul spionajului este chiar invers.
De ce a fost eliberat? Pentru că nici un creștin nu îi poate nega nemurirea unui iudeu, fie el și spion.
Din punctul de vedere al religiei creștine, trebuie ”să iubești aproapele ca pe tine însuți”. Ne spune asta chiar Mântuitorul Iisus Hristos. Aproape de tine poate fi un musulman, un iudeu, un prieten, dar poate fi și un dușman. Așadar, pentru a-ți iubi dușmanii trebuie mai întâi să înveți să te iubești pe tine.
Din punctul de vedere al spionajului, pentru a-ți urî dușmanii trebuie mai întâi să înveți să-ți urăști dușmanii. Cum așa? Simplu, în spionaj nu există prieteni, există doar servicii, secrete, agenți, agenții, metode specifice, victime colaterale, informații, strategii și interese.
…
Din punct de vedere astral-spiritual-ezoteric, pentru a-ți iubi dușmanii trebuie mai întâi să înveți să-ți urăști prietenii. Știu, pare ușor contradictoriu și aproape imposibil. Tocmai de aceea spiritualitatea ezoterică este accesibilă atâtor de puțini.
http://blacksen.deviantart.com/art/Midnight-Espionage-270926811