Pe vremea când competiția transatlanticelor dintre Franța și Anglia atinsese apogeul, în țărișoara noastră dragă (altora, nu nouă) democrația începea să alunece la vale. Poate chiar primul pas în această direcție a fost numirea poetului, dramaturgului, masonului, nazistului, antisemitului și omului politic Octavian Goga în funcția de prim-ministru. Nu, nu e ăla cu ”vrem noi sânge, nu pământ”, ci celălalt, cu ”-nfricoșatul vifor al vremilor răzbunătoare”.
După ce a plecat de la Cotroceni bine povățuit de Carol al II-lea, prim-ministrul bunicii mele își dă seama că și-a uitat haina în biroul regelui. Ușor zgribulit și având doar un sacou pe el dar nevrând să își deranjeze Majestatea, fluieră cu 2 degete spre singurul taximetrist din fața palatului. Până să se dumirească șoferul, Octav (cum îi ziceau Iuliu Maniu și Nicolae Iorga) sări pe bancheta din spate și îi spuse într-o suflare: ”La Casa Radio”.
Ajunși acolo teferi în pofida condițiilor de iarnă extremă a anului 1938 când încălzirea globală era încă o erezie, el l-a rugat pe șofer să îl aștepte, spunându-i că va lipsi maxim 30 de minute. Șoferul i-a spus că nu poate, deoarece el este un cetățean responsabil cu spirit civic și cultură și mai civică; drept urmare intenționează să se ducă acasă și să îl asculte pe prim-ministru, care urma să transmită la radio un comunicat de maximă importanță pentru țară.
Deși născut în Imperiul Austro-Ungar, Goga împrumutase repede obiceiul pământului și îi oferi un bacciș gras cetățeanului responsabil, știind că oricum va fi decontată de stat cheltuiala neprevăzută. Văzând baccișul, șoferul spuse:
”Dă-l în mă-sa pe prim-ministru, eu vă aștept pe dumneavoastră.”
Ajuns la radio, Octavian Goga a povestit întâmplarea cetățenilor țării. Șoferul nu a auzit-o.
