După cum se poate vedea și pe harta de mai jos, la mai puțin de 2 zile de la evenimentele debile de la Paris, Statul Islamic al Iraqului și Levantului (Siriei) a fost înconjurat aproape în totalitate. Trebuie doar să avem răbdare să li se termine proviziile, apa și petrolul, după care vom vedea niște stegulețe albe fluturate cu deznădejde de către vajnicii apărători ai deșertului.

ISISmap

Totuși, pentru ca așteptarea să fie cât de cât incitantă, propun americanilor, rușilor și francezilor să mai vândă niște armament tuturor beligeranților din zona de conflict, pentru că este un mecanism testat și verificat de a te îmbogăți de pe urma morții altora.

Când morții sunt ai tăi, pretinzi că nu înțelegi situația și îi ataci pe cei cărora le-ai oferit arme și bani în tot acest timp. Cum? Le-ai oferit și bani? Păi petrolul ăla extras cui crezi că îl vinde ISIS-ul? La un preț modic, evident.

Da, Franța vinde armament la greu. Nu, nu trebuie să mă credeți.

”France has still supplied arms to countries where there is a substantial risk that they could be used to commit serious human rights violations. For example, it supplied weaponry and munitions to Libya under al-Gaddafi, ammunition and armoured vehicles to both Egypt and Chad, and munitions to Syria between 2005 and 2009.”

https://www.amnesty.org/en/latest/news/2012/06/big-six-arms-exporters/

Ce am scris mai sus nu scuză sub nici o formă abominabila acțiune a teroriștilor, dar ne poate ajuta să evităm pe viitor asemenea tragedii.

Cum?

  1. Pe de o parte fiind corecți față de noi și eliminând interacțiunile ipocrito-pecuniar-dubioase cu ei.
  2. Pe de altă parte fiind corecți față de ei, eliminându-i și pe teroriști, nu doar interacțiunile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *