Peste 2 zile intenționam să îmi serbez cele 5 luni de inactivitate pe blog scriind un articol glacial despre sinistrele taine ale dinastiei de Medici; după care, peste încă 5 luni aș fi analizat într-un studiu de caz conspirațiile cardinalilor împotriva papilor. Din păcate, un eveniment mi-a deturnat planul meu tacticos, laborios și plicticos.
Evenimentul cu pricina îl puteți citi în imaginea de mai sus și îl are în prim plan pe bunul meu prieten, Andrei. L-am crezut mereu un om de o probitate morală, profesională și legală exemplare, dar se pare că nu e deloc așa, iar eu m-am înșelat amarnic. Îmi fac ”mea maxima culpa”.
De când a devenit corporatist, Andrei a apucat-o pe căi greșite. S-a transformat într-o persoană din ce în ce mai arogantă, arbitrară și insensibilă, crezând că poziția sa, statutul pe care aceasta i-l conferă și banii câștigați îi permit să îi umilească pe ceilalți cetățeni de rând ai acestei țări. Dacă toate aceste derapaje le-ar fi ținut pentru el, nu era nici o problemă, dar vedetismele ieftine, tupeul perfid, obrăznicia imberbă și glumele proaste au devenit apanajul distracțiilor lui odioase ce s-au răsfrânt și asupra celorlalți, instituții de stat respectabile și oameni nevinovați deopotrivă. Astfel, până la isprava de mai sus era doar o chestiune de timp.
”Nu pot să nu remarc imaginația lui bolnavă atunci când s-a gândit la acest plan magistral ticluit. Sunt sigură că a avut și complici”, ne declară plină de modestie și smerenie Vamelia Clad, curajoasa și dedicata jurnalistă care a mers pe firul dinamitei și a ajuns chiar la fitil.
P.S. Pentru cei care cred tot ceea ce citesc va trebui să fac 3 precizări. Pentru ceilalți voi face doar una, cea de-a 3-a:
- Articolul de mai sus, apărut astăzi, 13 noiembrie 2015 pe www.mytex.ro/stiri este cât se poate de real. A fost publicat la ora 12:00 și a fost citit până la ora 17:40 de 210 ori, conform datelor de pe site.
- Informațiile din articolul de mai sus, în schimb, sunt cât se poate de stupide, mârșave, nedocumentate și false.
- Voi reveni cu clarificări pe măsură ce ancheta desfășurată alături de comisarul Andrei avansează, deoarece surse din interior indică faptul că a avut cel puțin un complice al cărui nume începe tot cu A.