1 Decembrie

Nebunia unui Viteaz s-a transformat în Visul unor Viteji.
Nebunia şi Visul Viteazului s-au transformat în Jertfa Eroilor, Viziunea Mormintelor şi Realitatea Poporului.

Doamne, fă din suferinţă
Pod de aur, pod înalt.
Fă din lacrimă voinţă
Ca-ntr-un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se şi vin.
Din înfrângeri, scări şi trepte
Din căderi, urcuş alpin.

Piesă de teatru adevărat în 79 de acte …

Actul 79
1 Decembrie 2007

Emilia:
Spre ţara lui leru-i ler
Nu e zbor nici drum de fier,-
Numai lamură de gând
Numai suflet tremurând
Şi vâslaş un înger.

Raluca:
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barbă nepieptănată de crai.

Lidia:
Toate culorile s-au strâns din pădurile ţării,
Din amurgurile întârziate prin târguri,
Din ulcele şi din ştergare,
Din ierburi crude şi din psaltiri.

Maria:
Spre ţara de peste veac
Nesfârşire fără leac,
Vămile văzduhului,
Săbiile duhului
Pururea de strajă.

Sergiu:
Pe actul de naştere-
Decebal fiul scoborâtor
Din Scorilo muntele,
Decebal ultimul.

Cătă:
Dacii eroi
Capitulaseră cu inimile-n spade …
Noi
Ne-am născut din învingători
Şi din cei retraşi în păduri şi-n balade.

Maria:
Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care mi-eşti leagăn, cămin şi mormânt,
Ridică spre focul aceleiaşi stele
Credinţele tale, credinţele mele.

Vlad:
Au existat nişte oameni simpli.

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale …

Emilia:
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare.

Vlad:
Ştefan cel Mare îmbracat în zale

Sergiu:
Ştefan, Ştefan, domn cel Mare
Seamăn pe lume nu are.

Vlad:
Mihai Viteazul îmbracat în zale.

Lidia:
Fantoma lui Mihai urca pe cal,
Carpaţii ninşi să-i mângâie cu talpa,
Spre-a fi prezent şi dânsul în Ardeal,
Când se-ntâmpla Unirea de la Alba.

Sebi:
Era şi Avram Iancu, cel mai drag
Din câţi a ridicat vreodată plebea,
Şi către Alba flutura un steag
Şi trei culori, biserica din Ţebea.

Raluca:
Evlavie ţie, pământule bun !
În sânul tău doarme trecutul străbun
Păstrând pietre scumpe din vremile-acele,
Comorile tale, comorile mele.

Maria:
În tăcutele morminte,
Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Şi-ntr-o lungă-mbrăţişare
Vodă-Cuza, pe români îi înfrăţiră.

Sebi:
Sus pe sparte frunţi de zei,
Şovăielnici paşi ai mei!
Piscuri de-ntrebări – momâi
Să-mi rămână sub călcâi
Şi genuni de zare!

Emilia:
V-aţi lăsat chipul pe frunză –
Dar frunza a căzut.
Pe holde –
Dar holdele s-au secerat
Pe ape –
Dar florile s-au scuturat
Pe cântec –
Dar cântecul e om nemaivăzut.

Lidia:
În ţara lui leru-i ler
Năzuiesc un colţ de cer.
De-oi găsi, de n-oi găsi !
Nimenea nu poate şti –
Singur leru-i ler.

Vlad:
„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Sergiu:
„Reprezentanţii poporului român din Bucovina se declară, în virtutea suveranităţii naţionale, drept Constituantă a Bucovinei. Constituanta hotărăşte Unirea întregii Bucovine cu celelalte provincii româneşti într-un stat naţional independent şi va proceda, în acest scop, în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şu Ungaria”.

Sebi:
„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează Unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.

Noi, (Vlad) Ion şi (Lidia) Ioana, cu puterile noastre am durat acest copil sfânt
Întru veşnica pomenire a acestui soare şi-a acestui pământ.

Raluca:
Din clocotul inimii stinse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci, –
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.

Lidia:
E caldă încă harta de-atunci,
Cum o ţineau soldaţii subţioară,
Cu gândul la neveste şi la prunci
Şi-apoi murind în pace pentru ţară.

Emilia:
Şi-n harta asta mai putem citi
Ca într-o palmă ce s-a-ntins frăţeşte
C-avem şi noi o zi cum nu e zi
În care Dumnezeu ne ocroteşte.

Cătă:
Întâi Decembrie ! Ce grup sonor,
Ca o dârzenie rememorată,
Şi literele se jertfesc şi mor
Spre-a re-nvia acum încă o dată.

Maria:
Pentru sângele tău curs prin şanţuri,
Pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

Vlad:
Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
O claie de zări şi-o căciulă de stele,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

Sergiu:
Patria e un măr într-o vitrină de băcănie japoneză pe strada Liliha în Honolulu
sau o placă de patefon ascultată în tăcere în Mexico – Maria Tănase – lângă vulcanul Popocatepetl
Patria e atelierul lui Brâncuşi la Paris
Patria e peisajul lui Grigorescu într-o după-amiază de toamnă la Barbizon
sau Rapsodia Română auzită într-o dimineaţă în Port au Prince în Haiti
Şi patria e mormântul lui Aron Cotruş în California
Patria e o ciocârlie care se înalţă oriunde fără frontiere şi fără intenţii
Patria e un concert de Dinu Lipatti la Lucerna, Elveţia, într-o seară ploioasă
Patria e această adunare de feţe, de întâmplări şi de sunete împrăştiate pe tot globul.

Dar patria e, mai ales, o clipă de tăcere.
Asta e Patria.

Maria:
Cu patria poţi vorbi la telefon
S-o porţi ca firmituri, în buzunare
Poţi s-o asculţi în al distanţei zvon
Şi s-o găseşti decapitată-n ziare.

Lidia:
Nu-i numai cer sau piatră sau pământ
Ci e un zvon ce vine de oriunde
Un miros, un obraz, un dans în vânt
Un glas ce bezna nopţii o pătrunde.

Raluca:
Căci patria nu e un imn prescris
Împodobit cu ilustraţii în chenare
Ea-i pânza care-o ţeşi adânc în vis
Şi se destramă-n zori cu-o încântare.

Emilia:
Nu-i patria făcută din urale
Ci din tăceri, din doruri şi distanţe
O strâng din praf, la propic în sandale
Şi o împraştii-n lume în speranţe.

Sebi:
Acasă înseamnă stelele tale,
Cuprinse cu timpul în pătratul ferestrei

Emilia:
Acasă înseamnă mirosul de pâine în aerul moale
Şi poliţa pe care-a rămas unul din visele începute aseară
Ca o carte închisă la semnul ştiut.

Sergiu:
Acasă înseamnă fereastra deschisă.

Trăiască România – Sebi
Trăiască Tricolorul – Vlad
Trăiască Alma Venus – Raluca
Măria Sa Poporul. – Maria

Tot ce doreşte ţara aşa să se-mplinească – Sergiu
MOLDOVA şi ARDEALUL şi ŢARA ROMÂNEASCĂ – Emilia
Să aibă veşnic pace şi dragoste să nască – Lidia
MOLDOVA şi ARDEALUL şi ŢARA ROMÂNEASCĂ – TOŢI ROMÂNII.