În filmul de mai jos apar oameni inteligenți, civilizați, responsabili și răbdători. Nu par să fi venit în Danemarca la cerșit, la ciordit, la ascuțit hangere sau la suflat praful de pe bancomate.
Dacă totuși, nu aveți timp să vă uitați la tot filmul, secvența cuprinsă între 4:11 și 4:45 e ireală.
Mă emoționez al naibii de greu spre deloc, dar băiatul ăsta, pe lângă faptul că are un handicap locomotor evident, spune la final ”este foarte greu, dar o să respect coada”. In-cre-di-bil.
Pentru a termina studiul de caz și cazul de studiu, vă arăt și harta pe care am îngroșat locațiile unde s-a putut vota în Danemarca.
Cei de pe Fyn (insula din mijloc) și Jutland (peninsula din stânga) votează toți în Ikast, pentru că te costă o droaie de coroane daneze să treci podul Storebæltsbroen (între orașele Nyborg și Korsor) spre Sjælland, insula pe care se află Copenhaga.
Așadar, vin din Aalborg, din Aarhus, din Odense și din Sonderborg, orașe universitare cu contingente serioase de studenți români. Vin din Svendborg, Vejle, Silkeborg, Brande, Kolding, Esbjerg, Viborg, Horsens sau Herning cu mașina sau trenul, făcând zeci sau sute de kilometri, pe barba și pe banii lor. Am văzut mesaje de la români care au venit chiar din Nyborg, din Aabenraa și din Frederikshvan. În unele orășele sunt 5-6, în altele câteva zeci, în centrele universitare numărul lor sare de o sută. Dacă îi aduni pe toți, sunt șanse mari să ajungem la cei 1600, despre care vorbeam în postul anterior. Iar cu 2 cabine de vot e imposibil matematic și temporal să voteze toți.
…
Și ce dacă dacă vin ? Și ce dacă vor să voteze ?
La fel ca-n Londra sau Paris
Orice vot e interzis.
N-am găsit altă rimă.
Mai are rost să spun că în 2012, când interesele o cereau, același guvern, cu același premier a decis prelungirea programului pentru a permite votanților să-i dea cu ștampila în bot lui Băse ?!…
Mai bine mă opresc aici, că mă inflamez prea tare dacă îl bag și pe marinar în ecuație.