18/19 februarie. Vineri noapte.

Mănăstire. Timpuri întunecate.

E aparent ilogic să asociezi biserica cu lumina și mănăstirea cu întunericul, dar pare oarecum legitim atunci când îți petreci o mare parte din viață sub influența Evului Mediu, citind slove interzise în întunericul bibliotecii mănăstirii.

Dark Ages and Monasteries … acum parcă nu mai pare o alăturare chiar deplasată.

Mariabronn, așa se numește mănăstirea de unde mă întorceam. Nu era vorba că lucrasem până târziu, dar stătusem ceva mai mult de vorbă cu Narcis și Gură-de-Aur. Gânditorul și artistul; abatele și drumețul; raționalul și empiricul; anahoretul și amantul. Tezele și antitezele mele.

Ajuns acasă, deschid radioul … mai mult din inerție, cred. Mă uit la ceasul de pe frigider; minutarul acoperea orarul în dreptul orei 12. Erau ultimele acorduri ale unui cântec care mi s-a părut demențial (într-un sens revelator, nu nevrotic). Friday night, make it right, ceva cu dance, romance, whatever …

Dă-i cu Friday Night pe Youtube, dă-i cu Friday Night pe Google. Moca Grande del Rio Negro. Adică am găsit ceva melodii intitulate astfel, cântate de Arabesque, Lily Allen, The Darkness, dar niciuna care să conțină inflexiunile pe care le auzisem mai devreme.

Am adormit neputând să fredonez în gând melodia.

4/5 martie. Vineri noapte.

Aceeași casă, același radio, același minutar, același timp. Doar că în această noapte mă întorc dintr-un oraș ceva mai modern spre contemporan. Același cântec.

Repet operațiunea ”Yougle” … et voila, le chanson.

Verse
Worked all day, it was a mess.
Did my job without success.
Better luck next time, they’re telling me.
Why don’t you get off your chair.
Go and get yourself some air.
Monday is another day, you see?

Chorus
Friday night,
means you have to take a chance.
Friday night,
start the week-end with romance.
Don’t know why…
I’m not in the mood to dance.
Make it right,
Friday night.

Verse
Wish that I could disappear.
I feel I’m not wanted here.
I never seem to make a move that’s right.
Pushed away and turned around,
felt my feet upon the ground.
Move towards another Friday night

Chorus
Friday night,
means you have to take a chance.
Friday night,
start the week-end with romance.
Don’t know why…
I’m not in the mood to dance.
Make it right,
Friday night.

Chorus
Friday night,
means you have to take a chance.
Friday night,
start the week-end with romance.
Don’t know why…
I’m not in the mood to dance.
Make it right,
Friday night.

Nu voi spune de ce consider cântecul fabulos. Voi spune doar că îl consider fabulos. Îl consider fabulos. Gata, am spus-o.

25/26 februarie. Vineri noapte.

DJ Vix In The Mix

Este tot o zi de vineri. O zi de vineri noapte. 🙂 Este cantul filei dintre trecut și viitor, este finețea dintre materie, lumină și umbră, este sensul direcției, este senzația care informează, este zâmbetul liniștit al lunii. Cred că m-a cam luat valul expresionist, iar cum după un val vine întotdeauna altul, și expresiile s-au amplificat.

Este ziua de vineri în care mi-aș putea concentra toate celelalte zile de vineri fără să pot descrie motivația, ci doar energia generată.

Tot în acea zi am învățat un nou sens al expresiei: ochii care nu se văd, se uită. 🙂 Ove a avut o contribuție decisivă la această învățătură.

A nu, am uitat pe cineva.

A da, mi-am amintit.

2 thoughts on “Friday Night”
    1. Apreciez informația și bunele intenții, dar aflasem cum se numește melodia chiar din acea seară, doar că link-ul de pe youtube a devenit inoperațional între timp, și nu se poate asculta sau vedea titlul și autorul. 🙂 Oricum ar fi, mulțumesc frumos. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *