In Arsen(e)al I trust

Acum 20 de ani, un alsacian spunea despre japonezi: ”Their diet is basically boiled vegetables, fish and rice. No fat, no sugar. You notice when you live there that there are no fat people.”

Câtorva samurai visători le-a plăcut descrierea, organică și fără dulcegării, așa că i-au propus alsacianului un post de antrenor la o echipă de-a lor, parcă Nagoya se numea. Era echipa companiei Toyota Motor Corporation, niște amatori simpatici care vând în fiecare an aproximativ 10 milioane de vehicule, dintre care aproape 1 milion echipate cu motoare electrice, fiind cei mai șmecheri din lume la ambele capitole.

A insistat de la început că nu va sta foarte mult, deși a fost cucerit de modul lor de a vedea lumea. S-a apucat de treabă serios și, cu deja legendarul Gary Lineker în teren, a câștigat în primul sezon Cupa Împăratului Japoniei și locul 2 în campionat.

La despărțire le-a spus și cauza plecării: Numele echipei este Nagoya, dar numele meu nu este Nagoy.

…

Reîntors mai aproape de bătrânul continent, pe o insulă numită Marea Britanie (deși nu este foarte mare), eroul nostru slăbuț și înalt se rătăcește prin nordul Londrei, unde în 19 octombrie 1996 urmărește primul meci și se întâlnește cu atmosfera de pe stadionul Highbury din postura de manager.

”As a club, we have an educational purpose: to give back to those people who love us so that they learn moral values from our game and how we behave.”

Cu aceste cuvinte și-a început primul antrenament, iar ce a urmat a fost și este de un realism magic, pe care ar fi invidioși și Bulgakov, și Marquez …

Aș putea să vă povestesc cum au pierdut finalele Cupelor: UEFA în 2000 și UEFA Champions League în 2006, dar nu o voi face. Îmi aduc aminte cu o vanitate condamnabilă cum au fost ”invincibila armada” în sezonul 2003-2004, echipă în care Dennis Bergkamp și Thierry Henry au fost magnifici. În anul 2005 mă uitam cu Dorin la finala Cupei Angliei, el fiind mare fan Manchester United, iar meciul a fost câștigat atunci de echipa susținută de mine. 😀

După care au urmat multe meciuri superbe, spectaculoase, senzaționale, amăgitoare și dezamăgitoare … și 9 ani în care echipa, alături de managerul ei, a câștigat 0 trofee. Adică nimic. 🙂

Într-o comparație chirurgical de sinceră și hazlie, vă voi arăta mai jos cum aș putea vedea eu această echipă (dacă nu aș fi fanul ei) … și cum o vede cel care după 9 ani de secetă încă mai are încredere în sine, în jucătorii săi, încrederea suporterilor și încrederea conducerii … și încă mai este managerul echipei. 😛 Ireal.

Știu, motivation apare de 2 ori în accepțiunea lui. But this is because ”When you look at people who are successful, you will find that they aren’t the people who are motivated, but have consistency in their motivation.” 😉

”We do not buy superstars. We make them.”

Cel care vede astfel lucrurile este Arsene … iar astăzi se împlinesc 18 ani de când echipa lui este Arsenal.

In Arsen(e)al I trust.

…

P.S. În 2014 am câștigat deja 2 trofee: Cupa și Supercupa Angliei. 😀