10 ganduri de Craciun

El a fost şi este totul. Proorocii I-au vestit venirea, apostolii I-au vestit revenirea, învierea. Nu aparţine nimănui pentru că este al tuturor. Şi iată ce am învăţat eu de la El. 1. Dai curaj, iei detaşare. 2. Dai detaşare, iei înţelepciune. 3. Dai înţelepciune, iei răbdare. 4. Dai răbdare, iei voinţă. 5. Dai voinţă,…

O poveste de Craciun

A fost o dată ca niciodată un om care nu credea în Dumnezeu. Ba mai mult decât atât, nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu credinţa în simbolurile, valorile şi sărbătorile creştine. Soţia lui, însă, credea, şi ea şi-a crescut copiii să aibă, de asemenea, credinţă în Dumnezeu şi în…

Bi-Athlon

Inima îmi spărgea pieptul, plămânii rămâneau fără aer. Inima îmi spărgea pieptul, sângele îmi inunda tot corpul. Inima îmi spărgea pieptul, ochii mi se roteau haotic. Inima îmi spărgea pieptul, picioarele îmi îngenunchiau. Şi ţinta era atât de aproape. La exact 50 de metri. Ce folos ? O vedeam, dar în ceaţă. Nu puteam să…

Lumi ascunse

I. O noapte din viaţa mea – o zi în viaţa mea Cred că era pe la nadir când, năuc de somn, desluşesc lângă mine o copertă de carte. Era dintr-un carton gros, neagră, iar pe cantul ei scria cu litere înclinate aurite: „Ai venit pentru că ai vrut să vii”. Instinctual, m-am imaginat alergând,…

Hanul Sfantului Nicolae

“Să stau în hanul din spatele norilor ? Să încerc să nu mai fiu ce-am fost ? Să încerc să fiu ce nu voi mai fi ? Să-mi stimulez negativ sinapsele ? Să sap într-o groapă care mă sugrumă pe masură ce îi consum substanţa ? Să-mi termin ideea înainte de-a o începe ? Să…

1 Decembrie

Nebunia unui Viteaz s-a transformat în Visul unor Viteji. Nebunia şi Visul Viteazului s-au transformat în Jertfa Eroilor, Viziunea Mormintelor şi Realitatea Poporului. Doamne, fă din suferinţă Pod de aur, pod înalt. Fă din lacrimă voinţă Ca-ntr-un pat adânc şi cald. Din lovirile nedrepte Faguri facă-se şi vin. Din înfrângeri, scări şi trepte Din căderi,…

Wind of change

Acesta este un cântec despre cum poţi schimba lumea, prin tine însuţi. Şi desigur, prin vânt şi cu-vânt. Şi desigur, prin timp. E şi un steag decembrist prin videoclip. Hmmm, stau şi mă întreb de ce nu s-au gândit revoluţionarii să schimbe culorile drapelului ? Eu cred că nu secera, lanurile sau ciocanul erau problema. Nu…

Scorpions

Data: 10 noiembrie 2007. Locaţia: Sibiu. Ora: 20:55. Formaţia: Scorpions. Nu contează destinaţia finală sau de ce mă aflam la Sibiu în acea zi, în acea seară. Contează cu cine, iar compania a fost placută. Nu vă voi povesti câte grade cu minus au fost, nici câte zeci de mii de oameni cu plus au…

Îmi caut EU-ul

ÎMI CAUT EU-UL Visez … sunt treaz şi visez. E superbă senzaţia. Doar aşa pot trăi de două ori mai mult decât ceilalţi. Cum te simţi la patruzecişişase de ani ? Între vârste, neîncadrându-mă în ele. Difuz, conform, confuz, diform. Sunt treaz … visez şi sunt treaz. Senzaţia e lăudabilă, dar nu mai e superbă.…

De ce trăim

Răspuns: PENTRU CĂ ESTE ÎN FIREA LUCRURILOR … Când cineva îţi dã o hârtie cu pătrăţele sau liniuţe, încearcã să nu respecţi şablonul, scrie haotic; un haos pe care doar tu poţi să-l înţelegi. Tu şi cea de-a treia cheie, mai bine spus prima. (Norul Veşnic Treaz) Morţi înainte de-a ne naşte, născuţi pentru a…

-1 martie

Daca tot suntem in zodia conspiratiilor si a speculatiilor, voi specula si eu, dar fara sa des-conspir pe nimeni. E vorba despre acest sistem in care suntem cu totii inclusi, si care nu e cel politic, e cel al puterii. In mod evident, sistemul politic este un subsistem major al sistemului puterii. Dar nu singurul…

Ziua Indragostitilor – zeulove

Miercuri, la mijlocul saptamanii lucrative va fi Ziua Sfantului Valentin, asociata intr-un mod cat se poate de evident, cu totul si cu totul justificat cu Ziua Indragostitilor. Pe cale de consecinta, saptamana aceasta trebuie asociata in mod evident, cu totul si cu totul justificat cu Saptamana Indragostitilor. Consecintele treneaza, dar indeajuns incat sa putem asocia…