L’eau, c’est la vie!

Având în vedere că până și Ion Iliescu a catadicsit să ne blagoslovească cu un mesaj de Ziua Mondială a Apei, chiar nu aș fi avut nicio scuză dacă săream peste acest eveniment. Un eveniment vital pentru omenire, deoarece apa este un eveniment în sine.

Nu vă voi spune că e bine să utilizăm rațional resursele de apă, că mai bine de jumătate din organismul nostru este reprezentat de apă, că există schimbări climatice adverse care afectează aceste resurse, că băieții deștepți de la Hidroelectrica încă ne mai iau de proști, că educația cetățenilor mari și mici este esențială (în acest domeniu – ca de altfel în toate celelalte), ci vă voi spune să vă uitați la filmulețe de mai jos și să conștientizați cât de miraculoasă și fascinantă este apa, din toate punctele de vedere.

 

 

 

 

 

 

Îi mulțumesc pe această cale colegei mele, Camelia Grigore, care reușește cu multă rațiune, pasiune și viziune în cadrul multor proiecte educaționale la nivel european să îi învețe chestii extrem de utile și simpatice pe cei mici. Evident, le mulțumesc și copilașilor, alături de care am învățat și eu chestii utile și simpatice. 🙂

Pentru toate materialele video din articol există acordul părinților acestor copii, părinți pe care doresc să îi felicit din cel puțin 2 motive. Ambele motive vor rămâne deocamdată nespuse.

L’eau, c’est la vie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *