De la Costache Negruzzi încoace și încolo, mulțimile au fost un subiect extrem de tentant pentru scriitori, matematicieni, economiști sau psiho-sociologi. Gloatele ucigașe vrut-au capul lui Moțoc, dar tot ele s-au constituit în armatele eliberatoare ale Europei. Chiar și în cadrul acestor armate eliberatoare și aliate au existat diferențe de percepție; mulțimile venite din vest fiind mereu mai eliberatoare decât cele venite din est, dacă luăm Berlinul ca punct de întâlnire.
În timp și între timp, sentimentele și etica mulțimilor s-a mobilizat imobilizată, rămânând la fel de impulsivă și irascibilă. La nivelul logicii, ochiul umflat, pulanul cu etimologie necunoscută și spray-ul cu lacrimi au constituit argumentele supreme.
Ajungând în zilele noastre și văzând cum acționăm sau reacționăm la diversele evenimente, incidente și accidente din jurul nostru nu pot veni decât cu o singură constatare, urmată de o concluzie:
Constatarea: ”Cultura și civilizația noastră pot părea mărețe (și chiar sunt), însă pe cât de cizelată, fardată, rafinată și prelucrată este istoria, pe atât de sălbatică și criminală este realitatea.”
Concluzia: ”Dacă în România protestele ar fi raționale (nu emoționale), ar trebui să ieșim în stradă în fiecare zi.”
