Mi-am recitit fugitiv articolele scrise luna trecută și mi-au plăcut. Multă imaginație, multă diversitate și multă anvergură filosofică. Poate și puțină nebunie, dar vă asigur că deocamdată o țin sub control. 🙂
O ard ezoteric cu misterele vieții, materialisme dialectice, bancheri care merg la croitor, pescăruși care disprețueisc oamenii, bancuri proaste, diferența dintre francezi și germani, nebunii sau enigme ale scutului roșu. Și începe să îmi placă; mai ales că acum 9 ani, când mi-am făcut blogul, cam despre asta plănuiam să scriu: iubire, egoism, conștiință, (i)realitate, solitudine, libertate, transcendență. Toate văzute din multe perspective și având multe sensuri. Până când nu mai rămânea decât unul singur și una singură. Un sens și o perspectivă.
Azi aveam de ales între a scrie despre faptul că Adrian Oprică, colegul meu de clasă din liceu a fost desemnat de istoricul și mărețul Partid Național Liberal ca fiind candidatul final la funcția de primar al Brașovului, sau despre un non-sens, oricare ar fi acela. Am ales nonsensul, pentru că mi se pare că are mai mult sens.
Nonsensul:
Cică era pe la periferia cartierului Ițcani, în amontele râului Suceava din orășelul cu același nume o gospodină tinerică, frumușică, mediocră și ușor impresionabilă care distribuia într-o frenezie pe fakelook citatele imberbe ale unui mare maestru mapamondial, bun prieten cu Mișel Tristariu. Cum una din cele 50 de biserici aflate la mai puțin de 8 km de locuința ei organiza un pelerinaj tematic în locul unde maestrul genera idei crețe cu creierul său neted, ea s-a înscris pe listă, a achitat cei 999 RON și peste 3 săptămâni era lângă Ouagadougou, încercând să înțeleagă simbolul Ouroboros.
Când a intrat în camera maestrului generator de citate feisbucale, a rămas cu gura căscată. Sau era încleștată? Nu mai știu. Ideea este că maestrul stătea în lotus (pentru neofiți, o postură de meditație) într-o cameră goală. Nu tu covor pe perete cu răpirea din serai, nu tu mileu pe televizor, nu tu iubire, bibelou de porțelan în formă de peștișor cu branhiile desfăcute. Penurie de materie, plenitudine de spirit.
Doamna, plină de sfiiciune: ”Maestre, dar unde aveți mobila, televizorul, uairlesul și laptop-ul de pe care postați mesajele?”
Maestrul îi răspunse cu ochii închiși: ”Dar mobila dumneavoastră unde este?”
Încurcată, donșorica spuse: ”Eu sunt turistă, și nu îmi pot căra mobila după mine.”
”Cu toții suntem turiști.”, răspunse maestrul.
…
Ajunsă acasă, gagica noastră își aruncă toată mobila și electrocasnicele la gunoi și își mai făcu un cont pe fakelook, pentru a-și dubla doza de mesaje motivaționale venite din partea maestrului.
