Nemuriciu nu moare niciodată
S-au făcut deja 20 de ani de când am intrat la liceu și încep să îmi dau seama că nu mai sunt nici eu chiar un puștan. Ei bine, pe…
S-au făcut deja 20 de ani de când am intrat la liceu și încep să îmi dau seama că nu mai sunt nici eu chiar un puștan. Ei bine, pe…
Astăzi vă voi prezenta dintr-o altă perspectivă evoluția șantierului de la Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă”, una deloc flatantă pentru modul de desfășurare a activității constructiv-constructoare. Pentru a schimba perspectiva,…
De la Costache Negruzzi încoace și încolo, mulțimile au fost un subiect extrem de tentant pentru scriitori, matematicieni, economiști sau psiho-sociologi. Gloatele ucigașe vrut-au capul lui Moțoc, dar tot ele…
Jean-Paul Sartre și Charles Townes se întâlnesc în Airbus-ul care tocmai decolase din Paris, cu destinația Stockholm. Primul mergea la gala decernării premiilor Nobel să refuze premiul, al 2-lea să…
Prima dată când m-am apucat serios de citit ”Pendulul lui Foucault” al lui Umberto Eco a fost acum 10 ani. Avusesem experiențe suprarealist-magice cu ”Un veac de singurătate” al lui…
Pentru prima dată după 5 ani m-am apucat să citesc o carte de beletristică. Lucrarea se numește ”Pescărușul care disprețuia oamenii” și a fost scrisă de mine la exact 5…
Am citit aici că Dan Voiculescu, camuflat în lumea jivinelor sub forma varanului de Komodo, ar fi scris deja 8 autoepopei într-un an și 4 luni, de când se află…
Astăzi am participat la o serbare în cinstea Zilei Naționale. Unire, provincii istorice, Mihai Viteazul, Ferdinand I, Transilvania, Basarabia, Bucovina, România Mare, Ciprian Porumbescu, Anton Pann etc. Și m-au troient…
Peste vreo 58 de ani, când voi intra definitiv în rolul lui Moș Nicolae, le voi spune copiilor multe povești. Cea mai scurtă dintre ele o puteți citi mai jos.…
Nu știu dacă am luat această decizie în urma călătoriei mele prin Germania și Polonia, dar cert este că prin septembrie am cumpărat o carte. De la un nene. Litere…