Aveți ocazia și în acest an să luați parte la momentul meu de nebunie controlată care are o legătură intrinsecă evidentă cu aniversarea zilei de naștere a subsemnatului.

Nu o să fac rezumatul actului artistic (reprobabil) de mai jos (cu care mai mult ca sigur mi-am compromis definitiv cariera politică), dar câteva precizări se impun a fi făcute:

  • Cel mai rușinos lucru nu e că am confundat fugitiv vestul cu estul și Abidjan cu Abuja în cazul Coastei de Fildeș sau că Sierra Leone este țara care are capitala la Freetown și pe care nu mi-am amintit-o pe moment, ci că am ajuns să folosesc verbul a investi cu sensul de a-i acorda cuiva (în cazul de față lui George Weah) o demnitate. a, e, I, Î, o, u.
  • Aș putea da vina pe Maestrul Vănător (Jagermeister), dar asta ar însemna să recunosc că eram nițeluș abțiguit, ori știm cu toți că ăsta e un neadevăr.
  • Îmi poate spune și mie cineva câte flotări am făcut?
  • (Educația înseamnă să înțelegi mai ales ce este scris între paranteze). Autoeducația înseamnă să înțelegi și ce este scris în afara lor.
  • Am învățat și un cuvânt nou: dezabuzat. Sper să îl folosesc în contextul potrivit măcar pe ăsta.
  • Dacă nu știți care este legătura dintre timbre, Arsenal, AC Milan, Liberia, Arsene Wenger, Geoge Weah, Michael Jackson și George Costanza, răspunsul e pe cât de simplu pe atât de evident: Sergiu Motreanu, adică individul ciudățel de mai jos.

Vă doresc tuturor minte care să genereze idei cât mai inspirate și trup care să pună în practică aceste idei inspirate. Inspirate nu de acest filmuleț relaxat, pueril și (doar pe alocuri) isteț sau hazliu, ci de cea mai puternică forță din multivers: misterul. Gata, am punctat și la capitolul misticism; acum pot să arunc microfonul lângă buzduganul cu 3 peceți.

Ne vedem la anul… și la mulți ani de acum înainte (și înapoi).

Sharing and not caring.

Facebooktwittergoogle_plus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.