De când a plecat Cristian Tudor Popescu de la gândul.info am încetat treptat să-l mai citesc. Pe gând, nu pe om.

Printre motive, crucișătorul presei românești menționa și faptul că ziarul s-a tabloidizat groaznic în ultima vreme. Inițial nu l-am crezut, mai ales că citeam din când în când un editorial binișor scris de Claudiu Pândaru sau de Florin Negruțiu. După ce și aceștia 2 au dezertat pe la Digi24 și republica.ro, incursiunile mele prin gândul celorlalți colegi ai lor s-au apropiat amenințător de elementul neutru la adunare, 0.

Ei bine, azi am căutat și în presa românească știrea aia stupidă cu hârjoana dintre cei 2 eurodeputați englezoi ai partidului UKIP care și-au cărat niște pumni în freză chiar la Strasbourg, în sediul Parlamentului European, până când unul dintre ei a ajuns la spital în stare gravă. Am găsit-o.

Mi-am făcut curaj și am dat un print screen la pagina cu știrea, pentru a vedea și voi ce subiecte de mare angajament tratează oamenii care (așa cum ne spune și titlul gazetei online la care prestează) gândesc. Spicuiesc doar 2 clickbait-uri, care încep astfel: ”Această actriță de filme pentru adulți s-a uns…” și ”A intrat în camera mea și A ÎNCEPUT SĂ MĂ…” 

Mi-a fost frică să fac click oriunde pe pagină ca să nu îmi virusez calculatorul și creierul. Vă sfătuiesc să faceți la fel.

http://www.gandul.info/international/favoritul-la-sefia-ukip-in-stare-critica-la-spital-dupa-o-bataie-in-parlamentul-european-15772155

http://www.gandul.info/international/favoritul-la-sefia-ukip-in-stare-critica-la-spital-dupa-o-bataie-in-parlamentul-european-15772155

Sharing and not caring.

Facebooktwittergoogle_plus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>