S-au făcut deja 20 de ani de când am intrat la liceu și încep să îmi dau seama că nu mai sunt nici eu chiar un puștan. Ei bine, pe la jumătatea anilor 90 eram un puștan care de-abia începuse să înțeleagă lumea/lumile din interiorul/jurul său și valoarea acestei/acestor lumi.

Într-o lume erau jocuri, într-alta erau politicieni, într-o lume erau cărți, într-alta erau hărți… și într-o lume erau artiștii (de la televizor, de la radio, de la teatru sau film). Jocurile mă făceau să îmi dezvolt imaginația și să inventez traduceri (din engleză în română). Politicienii mă plictiseau la culme pentru că nu le înțelegeam încă limba (de fund) de lemn. În hărți încercam să descifrez un mesaj, în cărți încercam să mă ascund și să mă bucur de acel mesaj; iar artiștii mă făceau să înțeleg mai bine toate aceste lumi, tocmai din perspectiva ludică a primeia (deși mai mult ca sigur că atunci nu știam ce înseamnă ”ludică”).

În tot acest amalgam (de lumi) existau niște artiști, care se jucau, care citeau cărți și colorau hărți, care făceau pe politicienii și al căror umor finuț, sofisticat, ce îmi gâdila plăcut neuronii, mă făcea să mă felicit că îmi pierd timpul cu hărți și cărți, nu cu chiștoace și gagici. Chiștoacele se mai lasă așteptate și acum, dar gagicilor urma să le vină rândul cât de curând. Inevitabil.

Deși aproape toți colegii mei de clasă și de liceu mergeau în timpul școlii la spectacolele Vacanței Mari, mie mi s-a pus pata pe Divertis. Mai aveam și ceva casete cu Doru Octavian Dumitru, dar pe alea le ascultam doar când aveam chef să mă hăhăiesc. Cei de la Divertis aveau glume pe care chiar aveam impresia că le înțeleg la un alt nivel, aveau un accent care îmi suna dulce în ureche și foloseau referințe geografico-istorice subtile (dar cunoscute de mine). Toate astea îmi permiteau să intru în lumea lor hazliu-serios-realist-absurdă.

Era oarecum normal să îmi placă trupa Divertis, pentru că am fost crescut și educat într-o familie de moldoveni/bucovineni care au trecut munții și au descălecat în Ardeal, tot astfel cum Dragoș a trecut munții și a descălecat în Moldova. Componenții inițiali ai Divertis-ului au fost 3 moldoveni, cărora li s-au alăturat pe parcurs mai mulți moldoveni… plus un ardelean.

Ioan Gyuri Pascu a fost ardeleanul dintre moldoveni.

Momentele marcă înregistrată în care Toni Grecu se plimba cu microfonul făcut colac peste pupăză pe scenele patriei, iar Ioan Gyuri Pascu, Cătălin Mireuță, Doru Antonesi, Cristian Grețcu, Silviu Petcu, Doru Pârcălabu sau Florin Constantin se abțineau să nu râdă înainte de a le veni rândul la glume rămân antologice. Toni Grecu nu se abținea niciodată, râzând mereu pe scenă la glumele colegilor săi.

Evident, despre Gyuri cel mai frumos pot vorbi tot foștii săi colegi de la Divertis, dar pentru că aceștia sunt niște oameni eleganți și decenți sunt sigur că nu îi veți vedea defilând pe la televizoare spre a-i propovădui jelania.

Nu de alta, dar Nemuriciu nu moare niciodată.

https://www.facebook.com/cristian.gretcu?fref=ts

Sharing and not caring.

Facebooktwittergoogle_plus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>