02.04.2010

23:00 Întuneric

Ora de plecare (că minutul e 00, deci lipsește) a trenului accelerat 1751 din direcția Brașov în direcția Suceava, conform informațiilor de pe bilet.

Excepția de Crăciun devine regulă de Paște: vagon nou, 6 locuri în compartiment, cotieră, tetieră, oglinjoară. E doar a 2-a oară în 25 de ani când beneficiez de acest confort sporit. Norocosul de mine.

În afara compartimentului, dar în același tren; o aglomerație care ar fi justificat adăugarea a încă unui vagon.

23:20 Ora și minutul în care trenul chiar a plecat din gara Brașov.

23:30 Ini Mini Kamoze – Here Comes The Godfather. Îl întreb pe nănaș de ce plecarăm cu întârziere și îmi spuse senin că am așteptat după alt tren.

03.04.2010

00:00 Sf. Gheorghe – the city, not the Dragon Slayer. (conform unei credințe pervertite în timp, sfântul chiar a fost prietenul balaurului, iar nu ucigașul acestuia).

00:10 Deschid laptop-ul, îmi pun căștile pe urechi și încep să mă uit la un film. Un film cu Winona Ryder, evident. Little Women. Wino Forever.

02:20 Se termină filmul. Se termină și bateria. Având în vedere că filmul era pe HDD-ul extern și luminozitatea era maximă sunt tentat să consider performanța rezonabilă.

To shiba or not to shiba ? That is the question …

02:40-04:00 Priviri pe geam, gânduri pașnice, încercări disperate de a dormi. Din motive de proximitate temporal-pascală nu am blestemat prea strașnic tetiera care era amplasată în cel mai sadic mod cu putință și care nu oferea decât posibilitatea trunchiului de a face un unghi de 90 de grade cu capul.

04:20 Adjud. Se “schimbă” locomotiva. Sau cel puțin așa se zice la această operațiune “de amploare”. De fapt, ceea ce se schimbă e direcția de mers. Iar pentru asta, eminențelor cenușii de la CFR le trebuie mai bine de jumătate de oră să mute locomotiva dintr-o extremitate a trenului în cealaltă, pentru ca locomotiva să tragă pe toată calea, evident, ferată. Dacă ar fi împins, nu ar fi văzut conductorul de tren pe cine să depășească. Aproape inutil demersul ”schimbării”, la viteza aia subunitară fiind absurd să crezi că poți depăși pe cineva.

05:35 Bacău. Coboară un polițist care urcase la Brașov și care ținea atât de mult la uniforma din dotare încât o purta chiar și când nu era în exercițiul funcțiunii. Avea bagaje multe. Coboară 2-3 pe peron după care sare și el … Își aduce aminte că mai avea un bagaj. Ajunge pe la jumătatea vagonului, bate în geam și țipă la un tip de vreo 17 de ani să i-l arunce. Ăsta micu’ dă dovadă de spirit civic, rezonează cu organul și se opintește la bagaj … Îmbrânceli, deplasări de trupe, urlete nervoase: Hoții, hoții !!! Mi-au furat bagajul. Din inerție, ăsta micu’ ridica de zori, dar când să îl salte, fu înhățat de naș și de urlător Și el și bagajul. Se rupe fermoarul la geamantan și un sac de pâine uscată îndoielnic de bine legat se împrăștie pe peron. Pe polițist îl strigă o femeie care coborâse pe scara cealaltă; îi spune că a luat ea bagajul. Polițistul își impune o mină misterioasă și inteligentă, dar nu reușește decât să aibă o față de taur castrat, adică de bou. Nașul cu urlătorul ajunseseră lângă el. Explicații tardive cum că semănau geamantanele, cum că se grăbea, cum că bla bla bla. Când nașul îi reproșă polițistului graba și neatenția, polițistul se luă de urlător că de ce a făcut scandal pentru un sac de pâine uscată. Ăla micu’, vinovat fără vină. Circ … și pâine.

05:45 Eu, cu capul scos pe geam, pe acel geam … încercând să despart întunericul de lumină.

07:35 Trenul trece pe sub pasarela de la Burdujeni. 11 minute … de Paulo Coelho ? Nu, de întârziere. Almost Japanese Job.

Remarc pentru a  xx-a oară că pasagerii se bulucesc mai abitir către ieșire tocmai la capăt de linie dintr-un motiv care mi-a scăpat în tot acest timp și care încă mă eludează, unde x este număr natural și x  aparține intervalului deschis (4,6) (nu am reușit să inserez semnul de apartenență).

Îl întreb pe controlor dacă Ițcani (Suceava Nord) e ultima stație sau trebuie sa cobor la Burdujeni (Suceava). Se uită la mine întunecat, mai trage de 2 ori din țigară și mă întreabă ce scrie pe bilet. Suceava, îi spun. Îi mai spun și că scrie Fumatul interzis în tren, deci mă aștept să fie mai mult aproximative decât sigure informațiile. Îmi spune să cobor la Burdujeni.

07:38 Roșul verzui al taxiurilor dintre gri-ul blocurilor vechi de 40 de ani mereu neterminate se asorta inspirat cu roșul verzui al peturilor de pe gri-ul asfaltului plasat strategic cu lopățica în jurul gropilor.

07:44 După ce scap de proverbiala ospitalitate românească a taximetriștilor care la un tarif deloc simbolic te duc chiar și până la capătul Uniunii Europene, ajung într-o stație dedicată mijloacelor de transport în comun. Autobuz, șofer, salut, întreb. Nu există cursă directă din Burdujeni spre Ițcani. Trebuie să iau un autobuz până în centru (2), să cobor, să traversez regulamentar, să aștept in Ordnung und Disciplin alt autobuz (5) care mă va duce spre destinația mult visată.

08:08 Urc. Pleacă 2-ul din stație. Mă așez. Vine la mine o femeie care îmi spune că mă costă 1.5 RON călătoria. În ideea că voi mai fi nevoit să efectuez o a 2-a călătorie, cumpăr 2 bilete. Încerc să compostez și … nimic. Nu m-am agitat suplimentar, văzând că femeia de la care am cumpărat biletele mă privește destul de înțelegător. O fi știind ea ceva.

08:28 Cobor. Pleacă 2-ul din stație. Traversez. Aștept. Număr ciori. Număr oameni.

08:40 Apare 5-ul, alerg, îl prind, mă urc. Alerg pentru că stația era cu 200 de metri mai la vale din motive cunoscute doar de șofer. Încerc să compostez și … nimic. Deja s-au adunat 2 nimicuri … Altă femeie vine la mine. Îi arăt unul dintre cele 2 bilete, îmi spune că nu sunt valabile, că trebuie să cumpăr încă 1 de la ea. Ușor depășit de situație (pentru că nu înțelegeam de ce mai trebuie să cumpăr un bilet, din moment ce aveam deja două), am decis totuși să nu mă angajez într-un dialog al surzilor cu distinsa doamnă. Am mai luat 1 bilet. Mă uitam la el cam în dungă, cam a lehamite, ce mai, cam ca boul la poarta nouă. Îl întorceam pe o parte și pe alta încercând să deslușesc noi sensuri ale întâmplării. Pe verso, 241 de angajați îmi mulțumeau pentru că am apelat la serviciile lor. Aiurea.

08:45 Îmi reorientez privirea către frumusețile patriei, văzute print-un geam care cred că nu fusese niciodată transparent. CEAUȘESCU PACE se putea citi pe câteva dintre fostele hale de producție falansteristă, actuale “studiori” unde puteai turna filme horror – in and outdoor. CEAUȘESCU era destul de vizibl, PACE era aproape șters.

08:48 Trec peste apa Sucevei care se numește surprinzător … tot Suceava. Pod, ploaie, păsări, pescari, pești, plase, pet-uri, pietre … peisajul perfect.

Mă gândeam că acum vreo 4 cincinale mi se părea Suceava cel mai frumos oraș din țară. Acum nu mi se mai pare. Voi fi elegant și mă voi opri aici cu aprecierile ”dizain”-urbanistice din respect pentru Cetatea de Scaun a Moldovei Marelui Ștefan.

09:09 Aștept la ”ia-mă nene” o ”ocazie” către acel loc magic unde copilăria se întâlnește cu spiritualitatea, cu timpul, cu viața, cu mine: satul bunicilor mei, al copilăriei mele, al spiritualității mele, al timpului meu, al meu.

09:40 Descalec în praf de copite, mă uit în jur – verde, mă uit în sus – albastru, mă rotesc. Încep să câștig timpul.

Cel mai de preț dar pe care l-am primit de la Dumnezeu este timpul. Pentru că timpul este viață și moarte; este spirit și conștiință; este irațional, real și imaginar; inegal și egal cu el însuși; drept, frânt și curb; păcat și iubire. Pentru că doar acum poți fi inimaginabil de îndrăgostit, pentru că doar atunci ai fost cel mai fericit om din lume, pentru că doar peste un timp poți să-ți iei copilul în brațe, să îl privești în ochi și să-i spui că lumea asta mare e toată a lui.

L-am pierdut în atâtea alte ocazii cu atât de multă nonșalanță încât mă simt aproape vinovat pentru această șansă … pe care Proust a căutat-o cu disperare. Iar spre finalul vieții el nu a reușit decât să regăsească timpul pierdut, nu să îl câștige. Deși și regăsirea e tot un fel de câștig.

22:40 Merg cu bunicuța spre biserică. Urmează Slujba de Înviere, iar oamenii ”credincioși” merg plini de mândrie, iertare, smerenie cu coșărcuța lor plină de bunătăți culinare, scuze, virtuți pentru a fi sfințită de cel mai ocolit de păcat dintre reprezentanții obștei și în același timp al lui Dumnezeu, preotul.

04.04.2010

00:00 Lumină

P.S. Fiind secretar la acest Bacalaureat pionieresc din anul 2010, obișnuiam să le spun elevilor la proba de Competențe Digitale că 50% din răspuns se află în întrebare și că Einstein, dacă avea la dispoziție 1 oră pentru rezolvarea unei probleme, petrecea 50 de minute încercând să înțeleagă problema și doar 10 minute să o rezolve. Genial sau ce ?

Întrebat de către o reporteriță Cum se ajunge la credință adevărată ?, părintele Arsenie Papacioc a răspuns: Prin credință adevărată.

1 zi, 1 oră. 1 an. Operația a reușit. Pacientul a câștigat timpul pierdut.

Sharing and not caring.

Facebooktwittergoogle_plus
  1. genial, am citit pe nerasuflate mica poveste:) si tre sa recunosc, intamplarea intamplatoare din tren a fost super funny:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>